Am găsit 13 definiții pentru cuvantul/cuvintele gâță:

GÁTA adj. invar. (Adesea adverbial) 1. (Despre lucruri) A cărui confecționare, construire, realizare s-a îndeplinit; isprăvit, terminat, sfârșit. ◊ Haine (de) gata = haine confecționate care se pot cumpăra direct din magazin. ◊ Loc. adv. (Pe) de (-a) gata = fără să muncească, pe nemuncite, din munca altuia. ◊ Expr. A da gata = a) a isprăvi, a lichida ceva; b) a chinui, a distruge pe cineva; c) a zăpăci, a ului pe cineva. A veni (sau a sosi) la de-a gata = a profita de ceva făcut de altul. ♦ Care a luat ființă, a căpătat existență. ♦ (Cu valoare de adverb sau de interjecție) Ajunge! destul! 2. Care a făcut toate pregătirile pentru ceva; pregătit. ♦ Dispus să..., în stare să... 3. Care este aproape să..., pe punctul de a... – Cf. alb. gat.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


gáta adv.1. Pregătit, aranjat. – 2. Isprăvit, terminat. – 3. (Despre haine confecționate) Care se pot cumpăra direct din magazin. Sb. gotovŭ „gata” (Miklosich, Lexicon, 140; Cihac, II, 118), interpretat în mod greșit, datorită terminației, ca o formă flexionară de la *gotŭ, de unde rom. *gat cu -a adverbial; cf. același rezultat în alb. gat (Meyer 119; Philippide, II, 713 și Petrovici, Dacor., VII, 348, cuvîntul rom. provine din alb. cf. Rosetti, II, 116). Petrovici, Dacor., X, 129, și-a corectat prima părere, admițînd etimonul sl., pe care îl consideră introdus în rom. înainte de sec. IX, epocă în care s-a petrecut în sl. schimbarea lui ao. Miklosich, Slaw. Elem., 9, credea că este vorba de un cuvînt autohton. Cf. sb. gotov (Daničič, III, 330). Der. găti, vb. (a pregăti, a aranja; a prepara mîncare; a împodobi, a termina), cu var. găta, în care a putut influența sl. gatati „a acumula” (Miklosich, Lexicon, 126; găteală, s. f. (pregătire; împodobire); gătenie, s. f. (pregătire); gătitură, s. f. (fel de mîncare); pregăti, vb. (a prepara, a aranja), formație modernă, copiată pe baza lat. praeparare sau poate pe baza sl. (rus.) prigotoviti; pregătitor, adj. (care prepară); nepregătit, adj. (fără pregătire). – Din rom. provine alb. pregatoń (Pușcariu, Dacor., VII, 126), împrumut literar din sec. XIX.
Sursa: Dicționarul etimologic român

gáta adj. fix pus după subst. (alb. gat, gata, cu -a adverbial, rudă cu vsl. gotovŭ, gata. V. gătesc și gotov). Terminat, preparat, în stare de: îs gata să plec, de plecare, de plecat, de luptă. A fi gata de toate, 1) a fi preparat p. orĭ-ce, 2) a nu refuza nimica din ceĭace [!] se cere saŭ se oferă. Haĭne gata, făcute din ainte [!] în așteptarea unuĭ cumpărător. Banĭ gata, banĭ numerarĭ, peșin, prezențĭ. Fecĭor de banĭ gata, care cheltuĭește banĭ nemuncițĭ de el (moștenițĭ). A da gata, a termina, (fig.) a ucide. De-a gata, nemuncind, preparat de altu: a avea toate de-a gata.
Sursa: Dicționaru limbii românești

gáta adj. invar., adv.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

gata adv. în stare de a, dispus: gata să iasă. [Albanez GAT].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

GÁTA adj. invar. (Adesea adverbial) 1. (Despre lucruri) A cărui confecționare, construire, realizare s-a îndeplinit; isprăvit, terminat, sfârșit. ◊ Haine (de) gata = haine confecționate care se pot cumpăra direct din magazin. ◊ Loc. adv. (Pe) de (-a) gata = fără să muncească, pe nemuncite, din munca altuia. ◊ Expr. A da gata = a) a isprăvi, a lichida ceva; b) a chinui, a distruge pe cineva; c) a zăpăci, a ului pe cineva. A veni (sau a sosi) la de-a gata = a profita de ceva făcut de altul. ♦ Care a luat ființă, a căpătat existență. ♦ (Cu valoare de adverb sau de interjecție) Ajunge! destul! 2. Care a făcut toate pregătirile pentru ceva; pregătit. ♦ Dispus să..., în stare să... 3. Care este aproape să..., pe punctul de a... – Cf. alb. gat.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

GĂTÁ vb. I. v. găti.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

gătá (= găti) vb., ind. prez. pers. 1 gătéz (gat)
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine

gătá, (găti), vb. refl. – 1. A (se) pregăti, a (se) aranja, a (se) împodobi: “Să mă gat, să siu frumoasă / Ca să pot striga la masă” (Calendar 1980: 30). “Că-i vreme de să gătat, / Curțile de măturat, / Mesele de încărcat” (Calendar 1980). 2. A termina, a isprăvi, a sfârși: “Corinduța de-o gătăm / Sus la gazde o-nchinăm„. 3. A omorî, a ucide, a nimici: “Legea lui că i-o gătat”. – Din gata, cf. alb. gatit (DEX); Din sl. gatiti (DER).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

GĂTÁ vb. I. v. găti.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

GÂȚĂ, gâțe, s. f. (Reg.) Cosiță. ♦ Panglică sau șiret care se împletește la capătul cosițelor.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

gâță, gâțe, s.f. 1. (reg.) panglică sau baieră împletită la capătul cosițelor pentru a le putea înnoda în jurul capului. 2. poftă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

gâță f. Mold. coadă de păr, cosiță: a lua de gâțe. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a