gaman, gamani s. m. (înv.) student.Sursa: Dicționar de argou al limbii române GĂMÁN, gămani, s. m. (Pop.) Om foarte mâncăcios; mâncău. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
gămán (gămáni), s. m. – Mîncăcios, mîncău. Origine incertă. Pare un der. de la *gău „gol, cavitate”, cu suf. expresiv -man, ca în grecoman, gogoman, etc. Celelalte explicații sînt insuficiente: din gr. γεμένος „care a mîncat” (Cihac, II, 661); în legătură cu fr. gourmand (Tiktin); din sb. gamon (Skok 74). Scriban este singurul care a identificat la finală suf. -man. – Cf. gaură. – Der. gămănie, s. f. (lăcomie).Sursa: Dicționarul etimologic român gămán, -că s. (suf. -man ca´n gogoman). Vest. Fam. Mîncăcĭos, lacom, calmuc.
Sursa: Dicționaru limbii românești
gămán, -i, s.m. – 1. Linguroi, polonic (Chioar). 2. Mâncău. – Probabil din găvan „linguroi„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
gămán (pop.) s. m., pl. gămániSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită găman a. mâncăcios, lacom. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
GĂMÁN, gămani, s. m. (Pop.) Bărbat foarte mâncăcios; mâncău. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)