faráș n., pl. e (turc. faraš; ngr. farási). Lopățică maĭ mare cu coadă scurtă de strîns gunoĭu din casă orĭ de pe stradă. – Și făraș.
Sursa: Dicționaru limbii românești
FĂRÁȘ, fărașe, s. n. Obiect casnic în formă de lopată cu coadă scurtă, în care se adună cu mătura gunoiul, se strânge jarul etc. [Var.: foráș s. n.] – Din tc. faraș.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
făráș (făráșe), s. n. – Obiect casnic în care se strînge cu mătura gunoiul. – Mr. fărașe, megl. frașă. Tc. faraș (Șeineanu, II, 168; Ronzevalle 123), cf. ngr. φαρασι, bg. faraš.Sursa: Dicționarul etimologic român făráș, V. faraș.
Sursa: Dicționaru limbii românești
făráș s. n., pl. făráșeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită făraș n. lopățică de strâns gunoiu: fărașe de tinichea. [Turc. FARAȘ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
FĂRÁȘ, fărașe, s. n. Obiect casnic în formă de lopată cu coadă scurtă, în care se adună cu mătura gunoiul, se strânge jarul etc. [Var.: foráș s. n.] – Din tc. faraș.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)