Am găsit 24 de definiții pentru cuvantul/cuvintele fus:

FUS1, (I) fuse, (II) fusuri, s. n. I. 1. Unealtă de tors care servește la răsucirea firului și pe care se înfășoară firul pe măsură ce este tors, având forma unui bețișor lung și subțire, îngroșat la mijloc, cu capătul de sus ascuțit și cel de jos rotunjit și înțepenit într-o rotiță. ◊ Loc. adj. În fus = în formă de fus1 (I 1); fusiform. 2. Organ al mașinilor de tors, cu ajutorul căruia se răsucește și pe care se înfășoară firul. II. 1. Nume dat unor părți ale mașinilor de țesut, de depănat etc. care seamănă la formă cu fusul1 (I 1). 2. Nume dat unor părți de mașini, de instalații etc. care îndeplinesc funcția de arbore sau de osie. ♦ Porțiune cilindrică, conică sau sferică a unui arbore, a unui ax sau a unei osii, care se sprijină și se rotește într-un palier. 3. Trunchiul unui copac de la bază până la vârf, fară crengi. 4. Parte a unei coloane de arhitectură, cuprinsă între bază și capitel. 5. Corpul drept al ancorei, fără brațe și fară inel. 6. (În sintagmele) Fus sferic = porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari care au un diametru comun. Fus orar = fiecare dintre cele 24 de porțiuni în care este împărțită suprafața pământului prin meridiane, distanțate la 15° unul de altul, sau prin alte linii de demarcație convenționale, urmând de aproape aceste meridiane. – Lat. fusus (cu unele sensuri după fr. fuseau).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


FUS2, fusuri, s. n. (În industria pielăriei) Unitate de măsură pentru piele, egală cu 929 cm2; bucată de piele având această suprafață. [Pl. și: fuse] – Din germ. Fuss.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

FUS s. n. porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari, care au un diametru comun. ◊ ~ orar = fiecare dintre cele 24 de porțiuni în care este împărțită suprafața Pământului prin meridiane; (biol.) ~ nuclear = formație din filamente întinse între cei doi poli ai celulei, care apare în profaza diviziunii celulare. (lat. fusus, după fr. fuseau)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

fus (fúse), s. n.1. Unealtă de tors. – 2. Suport pentru mosor la suveică. – 3. Suport pentru lînă la vîrtelniță. – 4. Ax la mașina bătătoare. – 5. Ax la moara de grîu. – 6. Ax, arbore (în general). – 7. Braț la candelabru. – 8. Porțiune sferică a unui ax sau a unei osii. – 9. Tulpină la fasole. – 10. Pește (Aspro streber). – Mr., megl., istr. fus. Lat. fŭsus (Pușcariu 688; Candrea-Dens., 703; REW 3620; DAR), cf. it., port. fuso, cat. fus, sp. huso. Sensul 9 poate fi o confuzie cu fusei „fasole”. – Der. fusar, s. m. (persoană care face fuse; țipar, Cobitis fossilis; pește, Aspro streber), pe care Pușcariu 689 îl derivă direct din lat. fŭsārius.
Sursa: Dicționarul etimologic român

fus (fúse), s. n. – Unitate de măsură folosită în comerțul cu piei, echivalînd cu un pătrat cu latura de 30,48 cm. Germ. Fuss.
Sursa: Dicționarul etimologic român

fus, fuse s. n. 1. (la pl.glum.) picioare subțiri de femeie. 2. (er.) penis.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

fus n., pl. e și urĭ (lat. fúsus și fúsum, it. pg. fuso, cat. fus, sp. huso. Fr. fuseau e dim., vfr. fusel, lat. fusellus, -um). Un mic instrument de lemn, unflat la mijloc, care servește la tors. Bară fixă (rec) de făcut gimnastică. Osie fixată pe roată și prinsă în doŭă cavitățĭ. Geom. O parte din suprafața sfereĭ cuprinsă între doŭă semicercurĭ și care are un diametru comun (felie de sferă). Fig. Persoană foarte slabă. Pl. Picĭoare foarte slabe. Mit. Fusu Parcelor, fusu pe care ursitoarele torc firu vĭețeĭ fie-căruĭ om.
Sursa: Dicționaru limbii românești

fus1 (unealtă de tors) s. n., pl. fúse
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

fus2 (anat., geogr., tehn., arhit., mat.) s. n., pl. fúsuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

fus n. 1. mică unealtă pe care se dapănă și se răsucește firul la tors; 2. prin analogie, partea osiei ce trece prin butucul roții; 3. grindeiul ce pune moara în mișcare; 4. (Oltenia) Zool. pietrar (după forma corpului său). [Lat. FUSUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

FUS1, (I) fuse, (II) fusuri, s. n. I. 1. Unealtă de tors care servește la răsucirea firului și pe care se înfășoară firul pe măsură ce este tors, având forma unui bețișor lung și subțire, îngroșat la mijloc, cu capătul de sus ascuțit și cel de jos rotunjit și înțepenit într-o rotiță. ◊ Loc. adj. În fus = în formă de fus1 (I 1); fusiform. 2. Organ al mașinilor de tors, cu ajutorul căruia se răsucește și pe care se înfășoară firul. II. 1. Nume dat unor părți ale mașinilor de țesut, de depănat etc. care seamănă la formă cu fusul1 (I 1). 2. Nume dat unor părți de mașini, de instalații etc. care îndeplinesc funcția de arbore sau de osie. ♦ Porțiune cilindrică, conică sau sferică a unui arbore, a unui ax sau a unei osii, care se sprijină și se rotește într-un palier. 3. Trunchiul unui copac de la bază până la vârf, fără crengi. 4. Parte a unei coloane de arhitectură, cuprinsă între bază și capitel. 5. Corpul drept al ancorei, fără brațe și fără inel. 6. (În sintagmele) Fus sferic = porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari care au un diametru comun. Fus orar = porțiune din suprafața globului pământesc cuprinsă între două meridiane ale căror longitudini diferă cu 15°. – Lat. fusus (cu unele sensuri după fr. fuseau).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

FUS2, fusuri, s. n. (În industria pielăriei) Unitate de măsură pentru piele, egală cu 929 cm2; bucată de piele având această suprafață. [Pl. și: fuse] – Din germ. Fuss.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

FUS1, (I) fuse, (II) fusuri, s. n. I. 1. Unealtă de tors care servește la răsucirea firului și pe care se înfășoară firul pe măsură ce este tors, având forma unui bețișor lung și subțire, îngroșat la mijloc, cu capătul de sus ascuțit și cel de jos rotunjit și înțepenit într-o rotiță. ◊ Loc. adj. În fus = în formă de fus1 (I 1); fusiform. 2. Organ al mașinilor de tors, cu ajutorul căruia se răsucește și pe care se înfășoară firul. II. 1. Nume dat unor părți ale mașinilor de țesut, de depănat etc. care seamănă la formă cu fusul1 (I 1). 2. Nume dat unor părți de mașini, de instalații etc. care îndeplinesc funcția de arbore sau de osie. ♦ Porțiune cilindrică, conică sau sferică a unui arbore, a unui ax sau a unei osii, care se sprijină și se rotește într-un palier. 3. Trunchiul unui copac de la bază până la vârf, fară crengi. 4. Parte a unei coloane de arhitectură, cuprinsă între bază și capitel. 5. Corpul drept al ancorei, fără brațe și fară inel. 6. (În sintagmele) Fus sferic = porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari care au un diametru comun. Fus orar = fiecare dintre cele 24 de porțiuni în care este împărțită suprafața pământului prin meridiane, distanțate la 15° unul de altul, sau prin alte linii de demarcație convenționale, urmând de aproape aceste meridiane. – Lat. fusus (cu unele sensuri după fr. fuseau).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

FUS2, fusuri, s. n. (În industria pielăriei) Unitate de măsură pentru piele, egală cu 929 cm2; bucată de piele având această suprafață. [Pl. și: fuse] – Din germ. Fuss.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

FUS s. n. porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari, care au un diametru comun. ◊ ~ orar = fiecare dintre cele 24 de porțiuni în care este împărțită suprafața Pământului prin meridiane; (biol.) ~ nuclear = formație din filamente întinse între cei doi poli ai celulei, care apare în profaza diviziunii celulare. (lat. fusus, după fr. fuseau)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

fus (fúse), s. n.1. Unealtă de tors. – 2. Suport pentru mosor la suveică. – 3. Suport pentru lînă la vîrtelniță. – 4. Ax la mașina bătătoare. – 5. Ax la moara de grîu. – 6. Ax, arbore (în general). – 7. Braț la candelabru. – 8. Porțiune sferică a unui ax sau a unei osii. – 9. Tulpină la fasole. – 10. Pește (Aspro streber). – Mr., megl., istr. fus. Lat. fŭsus (Pușcariu 688; Candrea-Dens., 703; REW 3620; DAR), cf. it., port. fuso, cat. fus, sp. huso. Sensul 9 poate fi o confuzie cu fusei „fasole”. – Der. fusar, s. m. (persoană care face fuse; țipar, Cobitis fossilis; pește, Aspro streber), pe care Pușcariu 689 îl derivă direct din lat. fŭsārius.
Sursa: Dicționarul etimologic român

fus (fúse), s. n. – Unitate de măsură folosită în comerțul cu piei, echivalînd cu un pătrat cu latura de 30,48 cm. Germ. Fuss.
Sursa: Dicționarul etimologic român

fus, fuse s. n. 1. (la pl.glum.) picioare subțiri de femeie. 2. (er.) penis.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

fus n., pl. e și urĭ (lat. fúsus și fúsum, it. pg. fuso, cat. fus, sp. huso. Fr. fuseau e dim., vfr. fusel, lat. fusellus, -um). Un mic instrument de lemn, unflat la mijloc, care servește la tors. Bară fixă (rec) de făcut gimnastică. Osie fixată pe roată și prinsă în doŭă cavitățĭ. Geom. O parte din suprafața sfereĭ cuprinsă între doŭă semicercurĭ și care are un diametru comun (felie de sferă). Fig. Persoană foarte slabă. Pl. Picĭoare foarte slabe. Mit. Fusu Parcelor, fusu pe care ursitoarele torc firu vĭețeĭ fie-căruĭ om.
Sursa: Dicționaru limbii românești

fus1 (unealtă de tors) s. n., pl. fúse
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

fus2 (anat., geogr., tehn., arhit., mat.) s. n., pl. fúsuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

fus n. 1. mică unealtă pe care se dapănă și se răsucește firul la tors; 2. prin analogie, partea osiei ce trece prin butucul roții; 3. grindeiul ce pune moara în mișcare; 4. (Oltenia) Zool. pietrar (după forma corpului său). [Lat. FUSUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

FUS1, (I) fuse, (II) fusuri, s. n. I. 1. Unealtă de tors care servește la răsucirea firului și pe care se înfășoară firul pe măsură ce este tors, având forma unui bețișor lung și subțire, îngroșat la mijloc, cu capătul de sus ascuțit și cel de jos rotunjit și înțepenit într-o rotiță. ◊ Loc. adj. În fus = în formă de fus1 (I 1); fusiform. 2. Organ al mașinilor de tors, cu ajutorul căruia se răsucește și pe care se înfășoară firul. II. 1. Nume dat unor părți ale mașinilor de țesut, de depănat etc. care seamănă la formă cu fusul1 (I 1). 2. Nume dat unor părți de mașini, de instalații etc. care îndeplinesc funcția de arbore sau de osie. ♦ Porțiune cilindrică, conică sau sferică a unui arbore, a unui ax sau a unei osii, care se sprijină și se rotește într-un palier. 3. Trunchiul unui copac de la bază până la vârf, fără crengi. 4. Parte a unei coloane de arhitectură, cuprinsă între bază și capitel. 5. Corpul drept al ancorei, fără brațe și fără inel. 6. (În sintagmele) Fus sferic = porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari care au un diametru comun. Fus orar = porțiune din suprafața globului pământesc cuprinsă între două meridiane ale căror longitudini diferă cu 15°. – Lat. fusus (cu unele sensuri după fr. fuseau).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

FUS2, fusuri, s. n. (În industria pielăriei) Unitate de măsură pentru piele, egală cu 929 cm2; bucată de piele având această suprafață. [Pl. și: fuse] – Din germ. Fuss.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)