Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele furt:

FURT, furturi, s. n. Infracțiune care constă în însușirea pe nedrept a unui lucru mobil al altuia; hoție, furătură. – Din lat. furtum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


furt (fúrturi), s. n. – Hoție, infracțiune. – Mr. furtu. Lat. fŭrtum (Pușcariu 685; Candrea-Dens., 691; REW 3606; cf. DAR), cf. it., port. furto, prov., cat. furt, sp. hurto. În rom. nu este atestat uzul său popular, decît prin intermediul der. său furtișag, s. n. (hoție, furt), folosit din sec. XVI. Cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 279.
Sursa: Dicționarul etimologic român

FURT borfășie, cardeală, căduleală, cioardă, cioranda, ciordeală, ciorimos, cujbeală, do-re-mi, dosire, extemporal, găinărie, intervenție, inventar, juleală, mangleală, morișca de dimineață, pai, panacot, prăduială, pungășie, sfeteriseală, solovast, șparleală, șpring, șterpeleală, șuteală, trosneală, zulă.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

furt n., pl. urĭ (lat. furtum, it. pg. furto, pv. cat. furt, sp. hurto). Acțiunea de a fura.
Sursa: Dicționaru limbii românești

furt s. n., pl. fúrturi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

furt n. rezultatul furării și lucrul furat. [Lat. FURTUM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

FURT, furturi, s. n. Infracțiune care constă în însușirea pe nedrept a unui lucru mobil din posesiunea sau deținerea unei persoane, fără consimțământul acesteia; hoție, furătură. – Din lat. furtum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)