FULGURÁȚIE, fulgurații, s. f. 1. Iluminație bruscă a cerului neînsoțită de tunet, produsă de o descărcare electrică în regiunile înalte ale atmosferei. 2. (Med.; în sintagma) Fulgurație electrică = metodă de tratare a rănilor prin aplicare de scântei electrice de înaltă frecvență. [Var.: fulgurațiúne s. f.] – Din fr. fulguration, lat. fulguratio, -onis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a FULGURÁȚIE s. f. 1. fulgere fără tunet în regiunile înalte ale atmosferei. 2. scânteie electrică de înaltă frecvență pentru cauterizări. 3. (fig.) emanație bruscă. (< fr. fulguration, lat. fulguratio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
FULGURÁȚIE s.f. 1. Fulgerare fără tunet în regiunile înalte ale atmosferei. 2. Scânteie electrică de înaltă frecvență folosită pentru cauterizări. [Gen. -iei, var. fulgurațiune s.f. / cf. fr. fulguration, lat. fulguratio].
Sursa: Dicționar de neologisme
fulguráție (-ți-e) s. f., art. fulguráția (-ți-a), g.-d. art. fulguráției; pl. fulguráții, art. fulguráțiile (-ți-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită FULGURÁȚIE, fulgurații, s. f. 1. Iluminație bruscă a cerului neînsoțită de tunet, produsă de o descărcare electrică în regiunile înalte ale atmosferei. 2. (Med.; în sintagma) Fulgurație electrică = metodă de tratare a rănilor prin aplicare de scântei electrice de înaltă frecvență. [Var.: fulgurațiúne s. f.] – Din fr. fulguration, lat. fulguratio, -onis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)