FONOTÉCĂ, fonoteci, s. f. 1. Colecție de înregistrări sonore pe discuri, pe benzi de magnetofon etc., care se folosește la sonorizarea unor producții artistice (în cinematografie, televiziune, etc.). 2. Mobilă sau încăpere special amenajată în care este depozitată o astfel de colecție. – Din fr. phonothèque.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a FONOTÉCĂ s. f. arhivă de înregistrări sonore (pe discuri, pe benzi). (< fr. phonothèque)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
FONOTÉCĂ s.f. 1. Colecție de înregistrări sonore (efectuate pe disc, pe bandă de magnetofon etc.). 2. Mobilă sau încăpere special amenajată în care se păstrează o astfel de colecție. [< fr. phonothèque, cf. gr. phone – sunet, theke – dulap].
Sursa: Dicționar de neologisme
fonotécă s. f., g.-d. art. fonotécii; pl. fonotéciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită FONOTÉCĂ, fonoteci, s. f. 1. Colecție de înregistrări sonore pe discuri, pe benzi de magnetofon, CD-uri etc., care se folosește la sonorizarea unor producții artistice (în cinematografie, televiziune etc.). 2. Mobilă sau încăpere special amenajată în care este depozitată o astfel de colecție. – Din fr. phonothèque.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)