FONF, FOÁNFĂ, fonfi, foanfe, adj. (Despre oameni) Care vorbește pe nas, care pronunță nazal; care vorbește cu dificultate; fonfăit, fârnâit2, fornăit2. – Formație onomatopeică.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a fonf, foánfă adj. (imit., ca și fofolog). Care nu poate vorbi (fiind-că ĭ-aŭ căzut dințiĭ orĭ din altă cauză), prost, idiot.
Sursa: Dicționaru limbii românești
fonf adj. m., pl. fonfi; f. foánfă, pl. foánfeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită FONF, FOÁNFĂ, fonfi, foanfe, adj. (Despre oameni) Care vorbește pe nas, care pronunță nazal; care vorbește cu dificultate; fonfăit, fârnâit2, fornăit2. – Formație onomatopeică.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)