Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele foame:

FOÁME s. f. 1. Stare funcțională periodică a organismului care se manifestă prin senzația nevoii de a mânca. 2. Fig. Dorință nestăvilită, poftă lacomă; lăcomie. – Lat. fames, -is.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


foáme s. f.1. Nevoia de a mînca. – 2. Dorință nestăvilită, poftă, lăcomie. – Mr. foame, istr. fome. Lat. fames (Pușcariu 630; Candrea-Dens., 622; REW 3178; DAR). cf. it. fame, fr. faim, sp. hambre, port. fome. Rezultatul oa (în loc de a, care ar fi normal) a dat naștere multor discuții. Densusianu, Hlr., 72, semnala că port. nu poate servi drept referință pentru rom., dar cf. vegl. fum, engad., lomb. fom (Schuchardt, Vok., I, 169), și schimbarea identică a lui natareit. notare, rom. (în)nota, corvcadăcorvadă, și probabil doarădară, și în sens contrar afarăad foras, sfărma*exformare. S-a explicat schimbarea de timbru prin influența labialei (Tiktin; DAR); prin încrucișarea cu fŏmes (Philippide, Principii, 40; Densusianu, Hlr., 72; Pușcariu 630; Candrea-Dens., 622), sau prin influența unei forme atone, ca fometos*fămetos, unde schimbarea de timbru ar fi posibilă; însă autorii care susțin această influență (Graur, BL, III, 49; Rosetti, I, 57) sînt aceeași care resping, pe bună dreptate, posibilitatea unei influențe a formelor secundare, ca frăsinet de la frasin sau beată de la beat (Graur, BL, V, 119). Prezența lui foamete, s. f. (foame; penurie, sărăcie, lipsă de alimente) alături de foame demonstrează că este vorba de un cuvînt imparisilabic, cum sînt cap-capete, noră-nurori, oaspete-oaspeți, etc. Fames nu putea duce la acest dublu rezultat (DAR consideră greșit că foamete provine de la foame, ca foamene, formă extrem de îndoielnică). Este posibil, prin urmare, ca fames să se fi încrucișat în lat. pop. cu fomes, fomitem „materie inflamabilă” (de la foveo, „a ocroti”), cf. Pușcariu 631; Candrea-Dens., 623, datorită unui paralelism cu esca „aliment” și iască. Der. fometos, adj. (flămînd); înfometat, adj. (flămînd), creație artificială a lui Delavrancea; înfometa, vb. (a face ca alții să sufere de foame).
Sursa: Dicționarul etimologic român

foáme (oa dift.) f. (lat. fămes, reto-rom. fom, it. fame, fr. faim, sp. hambre, pg. fome). Apetit, nevoĭe de a mînca. Foame de lup, mare foame bulimie.
Sursa: Dicționaru limbii românești

FOÁME (lat. fames) s. f. 1. (FIZIOL.) Stare funcțională periodică a organismului animal, manifestată prin senzația puternică de a mânca, asociată cu contracții ritmice ale stomacului gol, generată de scăderea rezervelor nutritive. F. poate fi: acută, provocând moartea, când organismul pierde 30-40% din greutate (la om după 40-71 de zile), și cronică, provocând distrofii alimentare caracteristice populațiilor subnutrite. 2. Fig. Dorință nestăvilită; lăcomie.
Sursa: Dicționar enciclopedic

foáme s. f., g.-d. art. foámei
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

foame f. mare poftă de mâncare. [Lat. FAMES].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

FOÁME s. f. 1. Stare funcțională periodică a organismului care se manifestă prin senzația nevoii de a mânca. 2. Fig. Dorință nestăvilită, poftă lacomă; lăcomie. – Lat. fames, -is.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)