FLĂCĂIÁNDRU, flăcăiandri, s. m. Flăcău mai tânăr; adolescent, flăcăuan. [Pr.: -că-ian-. – Var.: flăcăuándru s. m.] – Flăcău + suf. -andru.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a flăcăĭándru m. Fam. Flăcăŭ maĭ tînăr.
Sursa: Dicționaru limbii românești
flăcăiándru s. m., art. flăcăiandrúl; pl. flăcăiándri, art. flăcăiándriiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită flăcăiandru m. flăcău nu deplin adult.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
FLĂCĂIÁNDRU, flăcăiandri, s. m. Flăcău mai tânăr; adolescent, flăcăuan. [Pr.: -că-ian-. – Var.: flăcăuándru s. m.] – Flăcău + suf. -andru.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)