Am găsit 27 de definiții pentru cuvantul/cuvintele flagel:

FLAGÉL, (1, 2) flageluri, s. n., (3, 4) flageli, s. m. 1. S. n. (Rar) Bici; mănunchi de nuiele folosit pentru flagelări. 2. S. n. Fig. Calamitate, dezastru; spec. boală, epidemie, molimă. 3. S. m. Filament mobil protoplasmatic la unele protozoare și la spermatozoizi care servește ca organ de locomoție. 4. S. m. Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pământului, dând frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an. [Pl. și: flagele] – Din lat. flagellum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


FLAGÉL I. s. n. 1. (ant.) bici; mănunchi de nuiele cu care era bătut cineva. 2. (fig.) nenorocire mare, dezastru, calamitate, boală. II. s. m. 1. filament mobil, la unele protozoare și spermatozoizi, la unele celule ori gameți (la alge) ca organ de locomoție. 2. tulpină secundară, uneori floriferă. ◊ ramură filiformă (la briofite). (< fr. flagelle, lat. flagellum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

flagél (-le), s. n. – Dezastru, calamitate. Lat. flagellum (sec. XIX). – Der. (din fr.) flagela, vb.; flagelant, adj.
Sursa: Dicționarul etimologic român

FLAGÉL s.n. 1. (Rar) Bici; mănunchi de nuiele cu care era bătut cineva. 2. (Fig.) Nenorocire mare, dezastru, calamitate, molimă, boală. // s.m. 1. Prelungire protoplasmatică filamentoasă cu ajutorul căreia anumite celule (protozoare, spermatozoizi etc.) se mișcă într-un mediu lichid. 2. Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pământului, dând frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an. [< lat., fr. flagellum].
Sursa: Dicționar de neologisme

*flagél n., pl. e (lat. flagellum, dimin. d. flagrum, bicĭ, d. flagrare, a arde. V. flacără). Calamitate, pacoste: cĭuma e un flagel. Flagelu luĭ Dumnezeŭ, bicĭu, mînia luĭ Dumnezeŭ (cum era Atila).
Sursa: Dicționaru limbii românești

flagél1 (bot., zool.) s. m., pl. flagéli
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

flagél2 (bici, calamitate) s. n., pl. flagéluri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

flagel n. 1. biciu cu patru curele împletite (cu cari Romanii își băteau sclavii): flagelul cumplit și nodoros AL.; 2. fig. ce-i funest și groaznic: Atila, flagelul lui D-zeu.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

FLAGÉL, (1, 2) flageluri, s. n., (3, 4) flageli, s. m. 1. S. n. (Rar) Bici; mănunchi de nuiele folosit pentru flagelări. 2. S. n. Fig. Calamitate, dezastru; spec. boală, epidemie, molimă. 3. S. m. Filament mobil protoplasmatic la unele protozoare și la spermatozoizi care servește ca organ de locomoție. 4. S. m. Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pământului, dând frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an. [Pl. și: (n.) flagele] – Din lat. flagellum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

FLAGÉL, (1, 2) flageluri, s. n., (3, 4) flageli, s. m. 1. S. n. (Rar) Bici; mănunchi de nuiele folosit pentru flagelări. 2. S. n. Fig. Calamitate, dezastru; spec. boală, epidemie, molimă. 3. S. m. Filament mobil protoplasmatic la unele protozoare și la spermatozoizi care servește ca organ de locomoție. 4. S. m. Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pământului, dând frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an. [Pl. și: flagele] – Din lat. flagellum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

FLAGÉL I. s. n. 1. (ant.) bici; mănunchi de nuiele cu care era bătut cineva. 2. (fig.) nenorocire mare, dezastru, calamitate, boală. II. s. m. 1. filament mobil, la unele protozoare și spermatozoizi, la unele celule ori gameți (la alge) ca organ de locomoție. 2. tulpină secundară, uneori floriferă. ◊ ramură filiformă (la briofite). (< fr. flagelle, lat. flagellum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

flagél (-le), s. n. – Dezastru, calamitate. Lat. flagellum (sec. XIX). – Der. (din fr.) flagela, vb.; flagelant, adj.
Sursa: Dicționarul etimologic român

FLAGÉL s.n. 1. (Rar) Bici; mănunchi de nuiele cu care era bătut cineva. 2. (Fig.) Nenorocire mare, dezastru, calamitate, molimă, boală. // s.m. 1. Prelungire protoplasmatică filamentoasă cu ajutorul căreia anumite celule (protozoare, spermatozoizi etc.) se mișcă într-un mediu lichid. 2. Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pământului, dând frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an. [< lat., fr. flagellum].
Sursa: Dicționar de neologisme

*flagél n., pl. e (lat. flagellum, dimin. d. flagrum, bicĭ, d. flagrare, a arde. V. flacără). Calamitate, pacoste: cĭuma e un flagel. Flagelu luĭ Dumnezeŭ, bicĭu, mînia luĭ Dumnezeŭ (cum era Atila).
Sursa: Dicționaru limbii românești

flagél1 (bot., zool.) s. m., pl. flagéli
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

flagél2 (bici, calamitate) s. n., pl. flagéluri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

flagel n. 1. biciu cu patru curele împletite (cu cari Romanii își băteau sclavii): flagelul cumplit și nodoros AL.; 2. fig. ce-i funest și groaznic: Atila, flagelul lui D-zeu.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

FLAGÉL, (1, 2) flageluri, s. n., (3, 4) flageli, s. m. 1. S. n. (Rar) Bici; mănunchi de nuiele folosit pentru flagelări. 2. S. n. Fig. Calamitate, dezastru; spec. boală, epidemie, molimă. 3. S. m. Filament mobil protoplasmatic la unele protozoare și la spermatozoizi care servește ca organ de locomoție. 4. S. m. Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pământului, dând frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an. [Pl. și: (n.) flagele] – Din lat. flagellum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

FLAGÉL, (1, 2) flageluri, s. n., (3, 4) flageli, s. m. 1. S. n. (Rar) Bici; mănunchi de nuiele folosit pentru flagelări. 2. S. n. Fig. Calamitate, dezastru; spec. boală, epidemie, molimă. 3. S. m. Filament mobil protoplasmatic la unele protozoare și la spermatozoizi care servește ca organ de locomoție. 4. S. m. Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pământului, dând frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an. [Pl. și: flagele] – Din lat. flagellum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

FLAGÉL I. s. n. 1. (ant.) bici; mănunchi de nuiele cu care era bătut cineva. 2. (fig.) nenorocire mare, dezastru, calamitate, boală. II. s. m. 1. filament mobil, la unele protozoare și spermatozoizi, la unele celule ori gameți (la alge) ca organ de locomoție. 2. tulpină secundară, uneori floriferă. ◊ ramură filiformă (la briofite). (< fr. flagelle, lat. flagellum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

flagél (-le), s. n. – Dezastru, calamitate. Lat. flagellum (sec. XIX). – Der. (din fr.) flagela, vb.; flagelant, adj.
Sursa: Dicționarul etimologic român

FLAGÉL s.n. 1. (Rar) Bici; mănunchi de nuiele cu care era bătut cineva. 2. (Fig.) Nenorocire mare, dezastru, calamitate, molimă, boală. // s.m. 1. Prelungire protoplasmatică filamentoasă cu ajutorul căreia anumite celule (protozoare, spermatozoizi etc.) se mișcă într-un mediu lichid. 2. Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pământului, dând frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an. [< lat., fr. flagellum].
Sursa: Dicționar de neologisme

*flagél n., pl. e (lat. flagellum, dimin. d. flagrum, bicĭ, d. flagrare, a arde. V. flacără). Calamitate, pacoste: cĭuma e un flagel. Flagelu luĭ Dumnezeŭ, bicĭu, mînia luĭ Dumnezeŭ (cum era Atila).
Sursa: Dicționaru limbii românești

flagél1 (bot., zool.) s. m., pl. flagéli
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

flagél2 (bici, calamitate) s. n., pl. flagéluri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

flagel n. 1. biciu cu patru curele împletite (cu cari Romanii își băteau sclavii): flagelul cumplit și nodoros AL.; 2. fig. ce-i funest și groaznic: Atila, flagelul lui D-zeu.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

FLAGÉL, (1, 2) flageluri, s. n., (3, 4) flageli, s. m. 1. S. n. (Rar) Bici; mănunchi de nuiele folosit pentru flagelări. 2. S. n. Fig. Calamitate, dezastru; spec. boală, epidemie, molimă. 3. S. m. Filament mobil protoplasmatic la unele protozoare și la spermatozoizi care servește ca organ de locomoție. 4. S. m. Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pământului, dând frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an. [Pl. și: (n.) flagele] – Din lat. flagellum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)