fetvá (-ále), s. f. – (Înv.) Sentință, hotărîre a unui muftiu. Tc. fetva. Sec. XVIII.Sursa: Dicționarul etimologic român fetvá f., pl. ále (tur. fetvá). Deciziunea dogmatică a mareluĭ șeic sau a unuĭ muftiŭ la Turcĭ. – Scris și fetfa.
Sursa: Dicționaru limbii românești
fetvà f. sentință dată de muftiu în cazuri dificile: Hafis Pașa dobândi dela muftiul o fetva BĂLC. [Turc. FETVÁ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
fétvă, fetvále, s.f. (înv.) sentință dată de muftiu (interpretul legii mahomedane) în cazuri dificile (în perioada fanariotă).
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme