Am găsit 15 definiții pentru cuvantul/cuvintele fetis:

FÉTIS [fetis], François Joseph (1784-1871), muzicolog și compozitor belgian. Prof. la Conservatorul din Paris. Lucrări teoretice fundamentale („Biografia universală a muzicienilor și bibliografia generală a muzicii”, „Istoria generală a muzicii”). Precursor al studiului muzicii extraeuropene.
Sursa: Dicționar enciclopedic


FETÍȘ, fetișuri, s. n. Obiect considerat ca fiind înzestrat cu o forță magică, supranaturală, capabil să dea ajutor celui care îl posedă, îl poartă etc. V. amuletă, talisman.Fig. Idee, principiu etc. care constituie obiectul unei adorații oarbe, nejustificate. [Pl. și: fetișe] – Din fr. fétiche.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

FETÍȘ s. n. 1. obiect căruia i se atribuie o forță supranaturală; idol la popoarele aflate pe o treaptă de cultură incipientă. 2. (fig.) idee, principiu care constituie obiectul unei adorații oarbe, nemotivate. (< fr. fétiche)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

FETÍȘ s.n. Obiect căruia i se atribuie o forță supranaturală; idol (cioplit grosolan) al popoarelor primitive. ♦ (Fig.) Ceea ce constituie obiectul unor adorații oarbe, nemotivate. [Pl. -șuri, -șe. / < fr. fétiche, cf. port. fetiço < lat. facticius – imitativ].
Sursa: Dicționar de neologisme

*fetíș m. (fr. fétiche, d. pg. feitiço, care e lat. facticius, factice). Un obĭect oare-care venerat ca idol de către sălbaticĭ. Fig. Persoană saŭ lucru foarte adorat.
Sursa: Dicționaru limbii românești

fetíș s. n., pl. fetíșuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

fetiș n. idol grosolan la Negrii africani și la popoarele sălbatice (= fr. fétiche).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

FETÍȘ, fetișuri, s. n. Obiect considerat purtător de forță magică sau formă materială a unui spirit, fiind venerat ca atare. ♦ Fig. Idee, principiu etc. care constituie obiectul unei adorații oarbe, iraționale. [Pl. și: fetișe] – Din fr. fétiche.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

FETÍȘ, fetișuri, s. n. Obiect considerat ca fiind înzestrat cu o forță magică, supranaturală, capabil să dea ajutor celui care îl posedă, îl poartă etc. V. amuletă, talisman.Fig. Idee, principiu etc. care constituie obiectul unei adorații oarbe, nejustificate. [Pl. și: fetișe] – Din fr. fétiche.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

FETÍȘ s. n. 1. obiect căruia i se atribuie o forță supranaturală; idol la popoarele aflate pe o treaptă de cultură incipientă. 2. (fig.) idee, principiu care constituie obiectul unei adorații oarbe, nemotivate. (< fr. fétiche)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

FETÍȘ s.n. Obiect căruia i se atribuie o forță supranaturală; idol (cioplit grosolan) al popoarelor primitive. ♦ (Fig.) Ceea ce constituie obiectul unor adorații oarbe, nemotivate. [Pl. -șuri, -șe. / < fr. fétiche, cf. port. fetiço < lat. facticius – imitativ].
Sursa: Dicționar de neologisme

*fetíș m. (fr. fétiche, d. pg. feitiço, care e lat. facticius, factice). Un obĭect oare-care venerat ca idol de către sălbaticĭ. Fig. Persoană saŭ lucru foarte adorat.
Sursa: Dicționaru limbii românești

fetíș s. n., pl. fetíșuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

fetiș n. idol grosolan la Negrii africani și la popoarele sălbatice (= fr. fétiche).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

FETÍȘ, fetișuri, s. n. Obiect considerat purtător de forță magică sau formă materială a unui spirit, fiind venerat ca atare. ♦ Fig. Idee, principiu etc. care constituie obiectul unei adorații oarbe, iraționale. [Pl. și: fetișe] – Din fr. fétiche.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)