Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele fară:

fáră, fáre, s.f. (înv.) neam, ginte, națiune; soi.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme


fáră s. f. – Castă, rasă. – Mr. fară. Ngr. φαρα, cf. alb. farë (Meyer 100; Philippide, II, 641), bg. fara (Berneker 279). Pare să provină din longob. fara (Pușcariu, Dacor., VII, 293; Giuglea, Dacor., II, 396; DAR), și a fost citat ca element v. germ. în rom., nejustificat, se pare, întrucît este vorba de un cuvînt împrumutat dintr-un idiom balcanic, în epocă recentă. În același timp, este cuvînt incert, întrebuințat de patru ori de Petru Maior, care folosește adesea cuvinte mr. (și acesta pare a fi cazul lui fară) și o dată într-un text popular din Hațeg, în care este posibil să fie o pătrundere a mr. După Mladenov 660, cuvîntul ar fi de origine tc.
Sursa: Dicționarul etimologic român

fáră f., pl. e saŭ fărĭ (long. fara, neam; d. rom. vine bg. ngr. Epir fára, alb. fară, neam, soĭ). Hațeg. Neam, soĭ (răŭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești

FẮRĂ, conj., prep. I. 1. (Urmat de o propoziție circumstanțială de mod sau de un infinitiv care îi ține locul, are valoarea unei negații) A ascultat fără să răspundă nimic. ♦ (Urmat de o propoziție concesivă sau de un infinitiv care îi ține locul) Deși nu..., cu toate că nu... Fără să fie desăvârșit, e mulțumitor. 2. (Reg.; după negație, cu sens adversativ) Ci, dar. ♦ (Înv.; adverbial) Decât, (în) afară de...; exceptând pe... II. Prep. 1. (Introduce complemente circumstanțiale de mod și atribute, conținând ideea de excludere) Lipsit de... Om fără necazuri. ♦ (În legătură cu cuvinte care arată cantitatea sau măsura, indicând cât lipsește până la o măsură deplină) Este ora zece fără cinci minute. ♦ (În operații aritmetice de scădere) Minus, mai puțin. Patru fără doi. 2. (Introduce complemente circumstanțiale sociative negative) Pot eu să trăiesc și fără tine. ♦ (Introduce complemente circumstanțiale instrumentale negative) A scos cuiele fără clește.Lat. foras „afară”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

fắră prep.1. Lipsit de. – 2. În afară de, fără a ține seama. – 3. (Conj.) Ci, dar. – Var. făr’. Mr. fără, megl. făr, fǫr, fară, istr. făr de. Lat. fŏrās (Pușcariu 581; Candrea-Dens., 549; REW 3431; DAR); cf. vegl. fure, it. fuora, fuori, prov. for(a)s, v. fr. fors, (fr. hors), sp. fuera, port. foras. Var. făr ar putea reprezenta lat. foris. Cf. și afară. – Intră în compunerea anumitor cuvinte, ca fărărelege, s. f. (nelegiuire), format pe baza sl. bezakonije; fărălegi, vb. (înv., a comite un sacrilegiu sau o nelegiuire).
Sursa: Dicționarul etimologic român

fắră conj., prep. I 1 (urmat de o prop. circ. de mod sau de un vb. la inf. care îi ține locul; are val. unei negații) Gingașa copilă ceti răvașul... fără să verse măcar o lacrimă (C. NEGR.) 2 (urmat de o prop. conces. sau de un vb. la inf. care îi ține locul) Deși nu..., cu toate că nu... Fără să fie hotărâtor, argumentul său a contribuit la lămurirea problemei. 3 (înv., reg.; după negație; cu sens advers.) Ci, dar. Nici mă iubești, nici mă lași, Făr-numai necaz îmi faci (POP.). ◊ Loc. conj. (înv.) Fără că... = decât (numai) că... Fără când... = decât dacă... Fără decât numai... = decât că... Fără cât numai... sau fără de numai (cât)... = decât numai (că)... Fără cât = ci numai. 4 (arh.; cu val. adv.; de obicei urmat de „numai”) Decât, (în) afară de...; exceptând pe... Alți boieri mai aproape nu se aflară, fără numai Preda Buzescu și frate-său (BĂLC.). II prep. (în opoz. cu prep. „cu”; exprimă negarea asocierii sau ideea de excludere) 1 Introduce un atribut sau un nume predicativ care exprimă caracterizarea prin a) Posesie. Sărăcenii erau un sat fără popă (SLAV.); b) Conținut. Pahar fără apă; c) Asociere. Cafea fără zahăr. 2 (după un subst. vb. sau care are un sens apropiat de al unui vb.) Introduce un atribut care exprimă: a) Instrumentul. Pescuitul fără undiță; b) Asocierea. Traiul fără ea devenise de nesuportat. 3 (introduce un circ. de mod) Trăiră mulți ani fără certuri. 4 (introduce un compl. asociativ neg.) A plecat fără sora lui. 5 (întărit de adv. „numai”, „cât”; introduce un circ. de excepție) Nu am întâlnit niciun copac..., fără numai grămezi de ramuri. 6 (introduce un circ. instr. neg.) A scos cuiele fără clește. 7 (în constr. cu num. care exprimă orele, cantitatea sau măsura, indică lipsa unei părți până la măsura deplină) Este ora cinci fără zece minute. 8 (în operații aritmetice de scădere; leagă două num.) 10 fără 2 fac 8. 9 Loc.adj., adv. (înv.) Fără cuvânt = pe nedrept. Fără (de) cale v. cale. Fără (de) căpătâi v. căpătâi. Fără (de) minte v. minte. Fără (de) număr v. număr. Fără (de) rând v. rând. Fără seamă v. seamă. Fără șir v. șir. Fără (de) veste v. veste. Fără (de) vreme v. vreme. 10 Compuse: (înv.) fără-de-cinste = necinste; fără-de-dumnezeire = necredință; fără-fund = prăpastie; fără-minte = nebunie; fără-veste = nesiguranță; fără-vreme = maturitate; fără-voroavă = liniște. • / lat. fǒras „afară”. („DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române”, Ed. ARC & GUNIVAS, 2007)
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare

fără prep. (lat. fŏras, afară [cu mișcare], d. *fŏra și fŏres, ușă, care corespunde cu vgr. thýra, got. daur, engl. door, germ. thor și thüre, vsl. dvorŭ [V. dveră, firidă, vornic]; it. fuori, fuora, afară: pv. foras, vfr. fuers, nfr. fors, hors, sp. fuera, pg. fora. V. afară). Lipsit de: plec fără tine, fără să-ĭ spun. Prematur, înainte de timp: a muri fără de vreme. Fără dor [!] și poate (V. dor 2). Fără (de) veste, subit, de odată: un atac fără (de) veste. Fără cît, fără numaĭ (Vechĭ, Trans.), de cît numaĭ, afară de: n´a adus nimic, fără cît (saŭ fără numaĭ) niște lemne, să nu te închinĭ nimănuĭ fără cît (saŭ fără numaĭ) Tatăluĭ. – Și fără de: numere soț orĭ fără de soț (păreche [!] orĭ nepăreche), om fără de lege (criminal). – Și făr´de: plec făr´de frică.
Sursa: Dicționaru limbii românești

fắră prep.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

fără prep. 1. indică o privațiune: fără ajutor; 2. o excepțiune: fără numai. [Lat. FORAS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

FẮRĂ prep., conj. I. Prep. 1. (Introduce complemente circumstanțiale de mod și atribute, conținând ideea de excludere) Lipsit de... Om fără necazuri. ♦ (În legătură cu cuvinte care arată cantitatea sau măsura, indicând cât lipsește până la o măsură deplină) Este ora zece fără cinci minute. ♦ (În operații aritmetice de scădere) Minus, mai puțin. Patru fără doi. 2. (Introduce complemente circumstanțiale sociative negative) Pot eu să trăiesc și fără tine. ♦ (Introduce complemente circumstanțiale instrumentale negative) A scos cuiele fără clește. II. 1 (Urmat de o propoziție circumstanțială de mod sau de un infinitiv care îi ține locul, are valoarea unei negații) A ascultat fără să răspundă nimic. ♦ (Urmat de o propoziție concesivă sau de un infinitiv care îi ține locul) Deși nu..., cu toate că nu... Fără să fie desăvârșit, e mulțumitor. 2. (Reg.; după negație, cu sens adversativ) Ci, dar. ♦ (Înv.; adverbial) Decât, (în) afară de...; exceptând pe... – Lat. foras „afară”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)