FĂPTÚRĂ, făpturi, s. f. 1. Ființă, vietate, creatură. ♦ Trup; p. ext. înfățișare fizică, aspect exterior, statură. ♦ (Rar) Conformație, structură (a unei ființe, a unui obiect). 2. Natură, fire; lume, univers. – Lat. factura.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a făptúră s.f. 1 Ființă (1), vietate. Ciudată făptură omenească mai ești! (D. ZAMF.). 2 Trup; ext. înfățișare fizică, aspect exterior, statură. Frumos odor e Fulga! și naltă-i făptura! (ALECS.). 3 Natură, fire; lume. Aduna lumea de pe lume în pustiul condrilor și veselea întreaga făptură cu viersul său (CR.). • pl. -i. / lat. factūra. („DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române”, Ed. ARC & GUNIVAS, 2007)
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare
făptúră f., pl. ĭ (lat. factura. V. factură). Creatură, ființă: omu e făptura luĭ Dumnezeŭ. Construcțiune, formă: om frumos la făptură, de o făptură frumoasă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
făptúră s. f., g.-d. art. făptúrii; pl. făptúriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită făptură f. 1. rezultatul facerii, ființă, creatură: tot omul fuge, toată făptura se ascunde AL.; 2. mod de a fi, formă: frumos la chip și la făptură AL. [Lat. medieval FACTURA (în sens de CREATURA)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
FĂPTÚRĂ, făpturi, s. f. 1. Ființă, vietate, creatură. ♦ Trup; p. ext. înfățișare fizică, aspect exterior, statură. 2. Natură, fire; lume, univers. – Lat. factura.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)