FANARIOTÍSM s. n. (Rar) Dominație, stăpânire a domnilor fanarioți. ♦ Fig. Ipocrizie, fățărnicie. [Pr.: -ri-o-] – Fanariot + suf. -ism.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a FANARIOTÍSM s. n. dominație, stăpânire a domnilor fanarioți. ◊ (fig.) ipocrizie, fățărnicie. (< fanariot + -ism)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
FANARIOTÍSM (‹ fanariot) s. n. Termen folosit în publicistica sociologică interbelică pentru a desemna acele suprastructuri de guvernare „delegate”, puse în funcțiune de către pături de funcționari și politicieni recrutați pe baza loialității și a dependenței totale față de voința și interesele unei autorități centrale situate într-o metropolă străină (imperială sau capitalistă); regim degradant al unei puteri locale care renunță la atributul suveranității pentru a căpăta, în schimb, protecția unei puteri străine și a se bucura de „favorul centrului”; administrație în care funcțiile se confundă cu beneficiile și poziția publică cu privilegiul personal sau de grup; atitudine de totală desconsiderare a obligațiilor publice și a oricăror preocupări pentru organizarea rațională a muncii, a proprietății și a pieții.Sursa: Dicționar enciclopedic fanariotísm (rar) (-ri-o-) s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită fanariotism n. 1. sistema de stăpânire a Domnilor fanarioți: epoca fanariotă începe în Muntenia dela Nic. Mavrocordat (1716) și ține până la Al. Șuțu (1821), iar în Moldova cu Nic. Mavrocordat (1711) până la Ioan Sturdza (1821); 2. caracterul fanariotului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
FANARIOTÍSM s. n. (Rar) Dominație, stăpânire a domnilor fanarioți. ♦ Fig. Ipocrizie, fățărnicie. [Pr.: -ri-o-] – Fanariot + suf. -ism.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)