Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele fală:

FÁLĂ s. f. 1. Trufie, îngâmfare; orgoliu. 2. Motiv de a se mândri cu ceva sau cu cineva; mândrie. ◊ Loc. vb. (Pop.) A-i fi cuiva fală (cu cineva sau cu ceva) = a se mândri (cu cineva sau cu ceva). 3. Strălucire, măreție; pompă2. 4. Glorie, faimă, renume. – Din sl. hvala.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

fálă s. f.1. Glorie. – 2. Pompă, fast, strălucire. – 3. Splendoare, măreție. – 4. Mîndrie, îngîmfare, trufie. – Var. (înv. hvală, hfală). – Megl. falbă. Sl. chvala (Cihac, II, 107; Miklosich, Slaw. Elem., 51), cf. bf. fal(ba), sb. fala. În megl. direct din bg. Sec. XVII. – Der. făleț, adj. (mîndru, trufaș), cf. sl. hvalĭcĭ, înv. și în Trans. de Vest; făli, vb. (înv., a slăvi; refl., a se lăuda, a se mîndri), din sl. hvaliti, cf. sb. faliti, bg. falim; fălie, s. f. (înv., fast, pompă; înv., orgoliu); falnic, adj. (glorios; fastuos, magnific; mîndru, trufaș); fălnicie, s. f. (orgoliu, vanitate); fălos, adj. (fastuos; orgolios, mîndru; încrezut); făloși, vb. refl. (a se lăuda); făloșenie, s. f. (lăudăroșenie); fulău, s. m. (lăudăros, fanfaron; romaniță-puturoasă, Anthemis cotula), de la făli cu -ău, ca mîncău, țingău, fugău, etc. (după Tiktin, din mag. faló „mîncău”; după Lacea, Dacor., V, 399, din mag. füll „ureche”; DAR îl consideră necunoscut). Cf. pohvală.
Sursa: Dicționarul etimologic român


fálă f. fără pl. (vsl. hvala, laudă; bg. fala, rut. falá, hvalá; ung. hala, mulțămire [!]. V. scofală). Vechĭ (hvală). Laudă. Azĭ. Glorie, mîndrie: acest om e fala țăriĭ. Trufie, fudulie, fanfaronadă, ostentațiune: acest om cheltuĭește numaĭ de fală.
Sursa: Dicționaru limbii românești

fálă s. f., g.-d. art. fálei
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

fală f. rezultatul fălirii (legitime sau exagerate): 1. mândrie mare, glorie: bărbații mari sunt fala națiunii; 2. paradă, ostentațiune: o face de fală. [Slav. HVALA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

FÁLĂ s. f. 1. Trufie, îngâmfare; orgoliu. 2. Motiv de a se mândri cu ceva sau cu cineva; mândrie. ◊ Loc. vb. (Pop.) A-i fi cuiva fală (cu cineva sau cu ceva) = a se mândri (cu cineva sau cu ceva). 3. Strălucire, măreție; pompă2. 4. Glorie, faimă, renume. – Din sl. hvala.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)