FAG, fagi, s. m. Copac înalt cu coaja netedă, alburie sau cenușie și cu lemnul tare, cu frunze ovale, netede, lucioase, cu perișori fini pe margini (Fagus silvatica). – Lat. fagus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a FAG2(O)-, -FÁG, -FAGÍE elem. „mâncare, nutriție, ingestie”. (< fr. phag/o/-, -phage, -phagie, cf. gr. phagein, a mânca)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
FAG1 s. m. (biol.) bacteriofag. (< fr. phage)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
–FAG Element secund de compunere savantă cu semnificația „mâncător”, „consumator”. [< fr. -phage, it. -fago].
Sursa: Dicționar de neologisme
fag, fagi, s.m. (reg., înv.) fagure de albine.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
fag (fági), s. m. – Fagure de miere. Lat. favus (DAR; REW 3228). Cuvînt înv., înlocuit de der. fagur (var. fagure), s. m. Se consideră acest cuvînt ca un sing. reconstituit pe baza pl. faguri din cel anterior, sau ca der. din lat. *favulus (Pușcariu 570; Candrea-Dens., 541; REW 3227a; DAR). Byck-Graur, BL, I, 28, preferă prima soluție, considerînd inexplicabil rezultatul ν › g; dar această confuzie este frecventă în rom., cf. barză și în it., cf. parvulus › pargoletto, nuvolo › nugolo, etc. – Der. făguros, adj. (dulce, zaharat).Sursa: Dicționarul etimologic român fag (fági), s. m. – Copac înalt cu coaja netedă și lemnul tare (Fagus silvatica). – Mr., megl. fag. Lat. fagus (Pușcariu 568; Candrea-Dens., 540; REW 3145; DAR), cf. it. faggio (lom., piem., engad. fo), sicil., sard., prov. fau, v. fr. fou (› fr. fouet), sp. (haya), port. (faia). Alb. fag provine din calabr. fagu (Meyer 97) sau din rom. – Der. făget, s. n. (var. făgiș), (pădure de fag), mr. fădzet, cf. it. faggeto.Sursa: Dicționarul etimologic român
fag2 s.m. (bot.) Arbore din familia fagaceelor, înalt până la 15-30 m, cu scoarța netedă, alburie sau cenușie, cu frunzele ovale sau eliptice, netede, lucioase și cu fructele achene, al cărui lemn tare este folosit în industria de mobilă, de celuloză, pentru traverse de cale ferată sau drept combustibil (Fagus silvatica). ◊ Sâmbure de fag v. sâmbure. Văcălie de fag v. văcălie. ◊ Expr. (pop.) Cap de fag = om prost. • pl. fagi. /lat. fagus.
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare
1) fag m. (lat. fágus, vgr. phegós, germ. buche, engl. beech [V. buche]; it. faggio, pv. fau, vfr. fou, sp. haya, hacha, pg. faia). Un frumos copac amentaceŭ cu scoarța cenușie (fagus silvática). Lemnu luĭ. V. jir.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) fag, V. fagur.
Sursa: Dicționaru limbii românești
FAG2 (lat. fagus) s. m. Arbore din familia fagaceelor, înalt de c. 40 m, cu scoarță cenușiu-albicioasă, cu frunze alterne, eliptice, flori unisexuate monoice și cu fructe achene, numite jir (Fagus silvatica). Lemnul este utilizat în ind. mobilei, hârtiei, chimică și, impregnat, pentru traverse de cale ferată sau drept combustibil. În România există două specii, f. comun, cu largă răspândire, și f. oriental.Sursa: Dicționar enciclopedic fag s. m., pl. fagiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită fag m. arbore mare de pădure al cărui lemn servă mai ales ca combustibil, mai rar pentru mobile și unelte (Fagus silvatica). [Lat. FAGUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
FAG, fagi, s. m. Arbore înalt cu coaja netedă, alburie sau cenușie și cu lemnul tare, cu frunze ovale, netede, lucioase, cu perișori fini pe margini (Fagus silvatica). – Lat. fagus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)