Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele fachiol:

fáchiol s.n. (reg., înv.) stofă din lână subțire, străvezie, cu care se îmbrobodesc femeile; voal, crep (de doliu); păioară, maramă, urzicar, lințoliu.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

fachiól (-oále), s. f. – Țesătură fină de lînă albă, pentru basmale. – Var. fachiul, (Banat) fachiu, (Trans.) fotiol. Van. faziol (it. fazzoletto, batista), prin intermediul mag. fátyol (Cihac, II, 497; Eguiluz 400; DAR; Gáldi, Dict., 126), cf. ngr. φαϰιόλης, ngr. φαϰιόλιον, de unde pare a-l fi luat Bolintineanu, ca împrumut individual, cf. sb. fačol, alb. fastšol. Cf. Battisti, III, 1610.
Sursa: Dicționarul etimologic român


fáchiol s.n. (reg.) 1 Stofă de lână subțire, străvezie, cu care se acoperă femeile. ♦ Maramă. 2 Giulgiu. • acc. și fachiól. pl. -uri. și fáchiu s.n. / <magh. fátyol. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare

fáchĭol n., pl. e (ung. fátyol, sîrb. facol, fačol, d. ven. faciol, faziol, pînză de in, care vine d. it. fazza, față, de unde și fazzoletto, basma; ngr. [d. ven.] fakĭóli). Trans. Vălu alb de borangic pe care-l poartă fetele. Vest. Gĭulgĭ. – Și pachĭol (poate ngr.). Vechĭ și fachĭ, pl. urĭ. V. cimber.
Sursa: Dicționaru limbii românești

fachíol, s.n. – Stofă de lână străvezie; voal (D. Pop 1978). Utilizat de femei cu rol de basma (de culoare albă) sau în semn de doliu (de culoare neagră). – Din magh. fátyol „văl, voal„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

fachiol n. văl: frumosul ei fachiol cu bibiluri aurite BOL. [Ung. FÁTYOL].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a