Am găsit 11 definiții pentru cuvantul/cuvintele făurar:

FĂURÁR2, făurari, s. m. (Înv. și reg.) Fierar. ♦ (Poetic) Făuritor, creator. Făurar de frumusețe. [Pr.: fă-u-] – Faur + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


FĂURÁR1 s. m. (Pop.) Februarie. [Pr.: fă-u-] – Lat. febr(u)arius.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

făurár s. m. – Februarie. – Mr. flivrar, istr. faurǫr. Lat. fĕbruarius (Pușcariu 591; Candrea-Dens., 574; REW 3120; DAR), cf. alb. fruer, fljur (Meyer 108; Philippide, II, 641), calabr. frevaru, friul. frevar. Este formă populară, paralelă lui fevruarie (sl. fevruarie), înv., și februarie, s. m. (lat. februarius). Prin analogie cu făurar „fierar” s-a ajuns și la o formă regresivă, faur „februarie”.
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) făurár, V. faur 1.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) Făurár și Feurar, V. Februariŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

făurár, (faur), s.m. – (pop.) Luna februarie: „Fost-o și tata morar / În luna lui făurar” (Bârlea 1924 II: 292); „Și voiu ave a face în luna lu' făurar 11 dzile întunericu mare” (Codicele de la Ieud, 1630). – Lat. februarius, de la februa, februm, festivalul de purificare a caselor și a câmpurilor (lucrurile vechi din case erau aruncate, iar terenurile agricole erau pregătite pentru însămânțările de primăvară).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

făurár1 (februarie) (pop.) (fă-u-) s. m., g.-d. lui făurár
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

făurár2 (fierar, făuritor) (înv.) (fă-u-) s. m., pl. făurári
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

Făurar m. Februarie. [Lat. FEBR(U)ARIUS; după interpretarea populară: luna fierarilor (de unde Faur), cari pregătesc uneltele de arat].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

FĂURÁR1 s. m. (Pop.) Februarie. [Pr.: fă-u-] – Lat. febr(u)arius.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

FĂURÁR2, făurari, s. m. (Înv.) Fierar. ♦ (Fig.) Făuritor, creator. Făurar de frumusețe. [Pr.: fă-u-] – Faur + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)