EXTRAVAGÁNȚĂ, extravaganțe, s. f. Purtare, ținută, atitudine ieșite din comun; faptă lipsită de judecată; excentricitate, ciudățenie, bizarerie. – Din fr. extravagance.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a EXTRAVAGÁNȚĂ s. f. manifestare, ținută neobișnuită, bizară; excentricitate. (< fr. extravagance)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
EXTRAVAGÁNȚĂ s.f. Purtare, ținută bizară, neobișnuită; ciudățenie, excentricitate. [< fr. extravagance].
Sursa: Dicționar de neologisme
*extravagánță f., pl. e (d. extravagant; fr. -ance). Starea de a fi extravagant, excentricitate, bizarerie. A face extravaganțe, a te purta, a vorbi extravagant.
Sursa: Dicționaru limbii românești
extravagánță s. f., g.-d. art. extravagánței; pl. extravagánțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită extravaganță f. faptă extravagantă, ciudățenie afară din cale.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
EXTRAVAGÁNȚĂ, extravaganțe, s. f. Purtare, ținută, atitudine ieșite din comun; faptă lipsită de judecată; excentricitate, ciudățenie, bizarerie. – Din fr. extravagance.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
Forme flexionare:
extravaganta - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul extravagant
extravagantă - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul extravagant