Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele exigență:

EXIGÉNȚĂ, exigențe, s. f. Faptul de a fi exigent; ceea ce pretinde cineva de la altul (și de la sine însuși); pretenție, cerință, exiguitate. ♦ Nevoie, trebuință, necesitate. – Din fr. exigence, lat. exigentia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

EXIGÉNȚĂ s. f. faptul de a fi exigent; pretenție, cerință; exiguitate. (< fr. exigence, lat. exigentia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme


EXIGÉNȚĂ s.f. Faptul de a fi exigent; pretenție, cerință. [Cf. fr. exigence, lat. exigentia].
Sursa: Dicționar de neologisme

*exigénță f., pl. e (lat. exigentia). Calitatea de a fi exigent. Necesitate, cerință: exigențele timpuluĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

exigénță s. f., g.-d. art. exigénței; pl. exigénțe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

exigență f. 1. pretențiunea celui exigent; 2. trebuință, nevoie: exigențele timpului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

EXIGÉNȚĂ, exigențe, s. f. Faptul de a fi exigent; ceea ce pretinde cineva de la altul (și de la sine însuși); pretenție, cerință, exiguitate. ♦ Nevoie, trebuință, necesitate. – Din fr. exigence, lat. exigentia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

exigenta - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul exigent

exigentă - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul exigent