Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele executoriu:

EXECUTÓRIU, -IE, executorii, adj. (Jur.) Care trebuie executat, care trebuie pus în aplicare. ◊ Hotărâre executorie = hotărâre care poate fi executată de îndată. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécutoire, lat. executorius.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


EXECUTÓRIU, -IE adj. (jur.) care trebuie executat. ♦ formulă ĩe = formalitate necesară pentru executarea unei hotărâri judecătorești; titlu ~ = act investit cu formulă executorie. (< fr. exécutoire, lat. exsecutorius)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

EXECUTÓRIU, -IE adj. Care trebuie executat. ◊ Formulă executorie = formalitate necesară pentru executarea unei hotărâri judecătorești; titlu executoriu = act învestit cu formulă executorie. [Pron. eg-ze-...-riu. / cf. fr. exécutoire, lat. executorius].
Sursa: Dicționar de neologisme

*executóriŭ, -ie adj. (lat. exsecutorius). Care dă putere de a proceda la o execuțiune judiciară: act executoriŭ, sentență [!] executorie. Adv. În mod executoriŭ. – Ob. egz- (după fr.).
Sursa: Dicționaru limbii românești

EXECUTORÍU, -IE (‹ fr., lat.) adj. (Dr.) Care dă loc de executare, care poate fi executat. ◊ Hotărâre e. = hotărâre care poate fi executată de îndată, fie că este definitivă, fie că se încadrează într-un caz de execuție provizorie. ◊ Titlu e. = act care servește drept temei unei executări silite. ◊ Formulă e. = ordin de executare pus pe hotărârea definitivă a unui organ de jurisdicție pentru a o transforma într-un titlu executoriu și a da loc la executarea ei silită.
Sursa: Dicționar enciclopedic

executóriu (care trebuie executat) [x pron. gz, riu pron. ryu] adj. m., f. executórie (-ri-e); pl. m. și f. executórii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

executoriu a. 1. care trebue să fie pus la execuțiune: sentință executorie; 2. care dă puterea de a procede la o execuțiune judiciară: act executoriu. ║ n. sentință judecătorească pentru plata cheltuielilor.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

EXECUTÓRIU, -IE, executorii, adj. (Jur.) Care trebuie executat, care trebuie pus în aplicare. ◊ Hotărâre executorie = hotărâre care poate fi executată de îndată. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécutoire, lat. executorius.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)