EVOLÚȚIE, evoluții, s. f. 1. Dezvoltare. 2. Desfășurare, curs. 3. Deplasare prin mișcări largi (circulare). – Din fr. évolution, lat. evolutio, -onis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a EVOLÚȚIE s. f. 1. formă de dezvoltare care presupune acumulări cantitative treptate, obiective și subiective, în viața socială și care pot duce la schimbări radicale, calitative, la revoluție. ♦ teoria ~ i emergente = teorie idealistă și metafizică cu privire la procesul dezvoltării, potrivit căreia apariția noilor calități este absolut spontană și imprevizibilă. 2. dezvoltare în timp a unui fenomen sau proces, a unui eveniment, a unei ființe etc. 3. desfășurare, curs. 4. mișcare largă (circulară); mișcare de ansamblu executată de o trupă, de o navă, un avion etc. (< fr. évolution, lat. evolutio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
EVOLÚȚIE s.f. 1. Evoluare, dezvoltare, schimbare, transformare. 2. (spec.) Proces cu caracter istoric constând mai ales într-o formă a dezvoltării, care presupune acumulări cantitative treptate, obiective și subiective, în viața socială și care pot duce la schimbări radicale, calitative, la revoluție. 3. Desfășurare, curs. 4. Mișcare largă (mai ales circulară); mișcare de ansamblu executată de o trupă, de o navă, de un avion etc. [Var. evoluțiune s.f. / cf. fr. évolution, it. evoluzione, lat. evolutio].
Sursa: Dicționar de neologisme
EVOLÚȚIE (‹ fr. {i}; {s} lat. evolutio „desfășurare”) s. f. 1. (BIOL.) Transformare a unei specii în altă specie fie prin anageneză (modificări progresive), fie prin cladogeneză (ramificare a unei specii în două specii fiice, fiind cel mai important mecanism evolutiv). Speciația presupune prezența unui factor care împiedică încrucișarea populațiilor primare. Fără izolare reproductivă este imposibilă apariția unor noi specii. Ulterior, intervin alți factori – procese genetice, întâmplătoare migrații care fac ireversibil acest proces. Conform teoriei sintetice a evoluției, toate caracterele sunt rezultatul acțiunii selecției naturale, care permite adaptarea la mediu. Se presupune însă că numeroase gene s-au fixat întâmplător, în absența selecției naturale, fiind astfel neutre selectiv. V. evoluționism. 2. (FILOZ.) Proces de schimbare în cadrul căruia ultima stare apare ca o continuare a stărilor precedente, păstrând identitatea și individualitatea entității originare. ◊ E. culturală = proces de schimbări culturale, într-o societate, marcat de trecerea de la forme simple la forme complexe. E. socială = dezvoltarea instituțiilor și a formelor de relații sociale urmărind o succesiune proiectată de stadii. 3. Produsul final al unui proces evolutiv. ♦ Teoria evoluției emergente = teorie evoluționistă elaborată de S. Alexander și C.L. Morgan susținând că apariția noilor calități (viața spiritul) este absolut spontană și neprevăzută, datorându-se reorganizării entităților preexistente. 4. Dezvoltare (2). 5. Desfășurare, curs1 (II 2). 6. (COREGR.) Deplasare prin mișcări largi (circulare).Sursa: Dicționar enciclopedic evolúție (-ți-e) s. f., art. evolúția (-ți-a), g.-d. art. evolúției; pl. evolúții, art. evolúțiile (-ți-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită EVOLÚȚIE, evoluții, s. f. 1. Dezvoltare. 2. Desfășurare, curs. 3. Deplasare prin mișcări largi (circulare). 4. (Biol.) Proces prin care, pornind de la cele mai primitive organisme, s-a ajuns la diversitatea de astăzi a lumii vii. – Din fr. évolution, lat. evolutio.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)