EVICȚIÚNE, evicțiuni, s. f. (Jur.) Pierdere a posesiunii unui bun (imobil) ca urmare a exercitării de către o altă persoană a dreptului său asupra aceluiași bun. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. éviction, lat. evictio, -onis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a EVICȚIÚNE s. f. (jur.) deposedare de un lucru obținut legal, suferită în urma unei sentințe sau a unui drept exercitat într-un anumit fel de cineva. (< fr. éviction, lat. evictio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
EVICȚIÚNE s.f. (Jur.) Deposedare de un lucru obținut legal, suferită în urma unei sentințe sau a unui drept exercitat într-un anumit fel de cineva. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. éviction, lat. evictio].
Sursa: Dicționar de neologisme
*evicțiúne f. (lat. e-víctio, -ónis). Jur. Acțiunea de a evinge. – Și evícție și evíngere.
Sursa: Dicționaru limbii românești
EVICȚIÚNE (‹ fr., lat.) s. f. (Dr.) Pierderea, totală sau parțială, a posesiei sau a dreptului de proprietate asupra unui lucru dobândit prin cumpărare, partaj etc., în favoarea unei terțe persoane, căreia îi este recunoscut legal un drept real asupra acestui lucru (de ex. când s-a cumpărat un bun furat, revendicat apoi de proprietar, ori s-a dobândit de la moștenitorul aparent un bun, revendicat apoi de adevăratul moștenitor).Sursa: Dicționar enciclopedic evicțiúne (pierdere a posesiei) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. evicțiúnii; pl. evicțiúniSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită EVICȚIÚNE, evicțiuni, s. f. (Jur.) Pierdere totală sau parțială, a posesiei ori a dreptului de proprietate asupra unui lucru dobândit prin cumpărare, partaj etc., în favoarea unei terțe persoane, căreia îi este recunoscut legal un drept real asupra unui lucru. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. éviction, lat. evictio, -onis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)