Am găsit 22 de definiții pentru cuvantul/cuvintele eter:

ETÉR, (1, 2, 4) eteri, s. m. (3) eteruri, s. n. 1. S. m. Combinație organică lichidă, incoloră, foarte volatilă și inflamabilă, cu miros aromatic specific, obținută din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri în industrie. 2. S. m. Substanță ipotetică (a cărei existență nu este admisă de fizica modernă) având proprietăți fizice contradictorii, care ar umple întregul spațiu și ale cărei oscilații ar constitui undele electromagnetice. 3. S. n. Fig. Aer, atmosferă, cer, văzduh. 4. S. m. (În concepția unor filozofi greci antici) Al cincilea element al universului (alături de foc, apă, pământ și aer) din care ar fi alcătuite corpurile cerești. – Din fr. éther, lat. aether.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ETER2(O)- elem. heter(o)-.
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ETÉR1 I. s. m. 1. (ant.) al cincilea element consecutiv al cosmosului (alături de foc, apă, aer și pământ). 2. compus organic rezultat, prin elimintarea apei, din combinarea unui alcool cu un acid. 3. compus organic obținut prin fierberea alcoolului etilic cu acid sulfuric, lichid incolor, foarte volatil și inflamabil, cu miros aromatic specific, folosit ca solvent în industrie, în medicină etc. II. s. n. (fig.) aer, atmosferă, cer, văzduh. (< fr. éther, lat. aether, gr. aither, cer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ETÉR s.m. 1. (În filozofia antică) Al cincilea element constitutiv al cosmosului (alături de foc, apă, aer și pământ). 2. Compus organic obținut din alcooli sau din fenoli, foarte întrebuințat în industrie. 3. Fluid ipotetic care ar exista pretutindeni în spațiu și ale cărui oscilații ar constitui undele electromagnetice. // s.n. (Fig.) Spațiul atmosferic. [Pl. -ri, (s.n.) -ruri. / < fr. éther, cf. gr. aither – aer curat].
Sursa: Dicționar de neologisme

eter, eteruri s. n. 1. visare. 2. drog.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

*etér n. (lat. áether, áetheris, d. vgr. aithér, -éros). Fluid subtil care, după credința celor vechĭ, umplea spațiu situat dincolo de atmosfera pămîntuluĭ. Fiz. Fluid împonderabil [!] elastic care umple spațiile, pătrunde toate corpurile și e considerat ca agentu care transmite lumina, căldura, electricitatea ș. a. Chim. Lichid foarte volátil rezultat din combinațiunea unuĭ acid cu alcoolu: eter sulfuric, etilic.
Sursa: Dicționaru limbii românești

etér1 (substanță) s. m., pl. etéri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

etér2 (aer, atmosferă) s. n., pl. etéruri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

etér3 (filos.) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

eter n. 1. la cei vechi, regiunea cea mai înaltă a aerului ce se bănuia plină de o substanță subtilă; 2. (poetic) cerul: luce ca eterul dulce ’nstelat BOL. blânde șoapte ce sbor tainic în eter AL.; 3. fluid ce fizicienii presupun că umple spațiul și cauzează lumina, căldura, electricitatea; 4. (în chimie) lichid spirtos, foarte volatil și inflamabil, ce se obține tratând alcoolul cu acid sulfuric.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ETÉR, (1, 2) eteri, s. m., (3) eteruri, s. n. 1. S. m. Combinație organică lichidă, incoloră, foarte volatilă și inflamabilă, cu miros aromatic specific, obținută din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri în industrie. 2. S. m. Substanță ipotetică (a cărei existență nu este admisă de fizica modernă) având proprietăți fizice contradictorii, care ar umple întregul spațiu și ale cărei oscilații ar constitui undele electromagnetice. 3. S. n. Fig. Aer, atmosferă, cer, văzduh. 4. S. n. (În concepția unor filosofi antici) Al cincilea element al Universului (alături de foc, apă, pământ și aer), din care sunt alcătuite corpurile cerești. – Din fr. éther, lat. aether.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ETÉR, (1, 2, 4) eteri, s. m. (3) eteruri, s. n. 1. S. m. Combinație organică lichidă, incoloră, foarte volatilă și inflamabilă, cu miros aromatic specific, obținută din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri în industrie. 2. S. m. Substanță ipotetică (a cărei existență nu este admisă de fizica modernă) având proprietăți fizice contradictorii, care ar umple întregul spațiu și ale cărei oscilații ar constitui undele electromagnetice. 3. S. n. Fig. Aer, atmosferă, cer, văzduh. 4. S. m. (În concepția unor filozofi greci antici) Al cincilea element al universului (alături de foc, apă, pământ și aer) din care ar fi alcătuite corpurile cerești. – Din fr. éther, lat. aether.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ETER2(O)- elem. heter(o)-.
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ETÉR1 I. s. m. 1. (ant.) al cincilea element consecutiv al cosmosului (alături de foc, apă, aer și pământ). 2. compus organic rezultat, prin elimintarea apei, din combinarea unui alcool cu un acid. 3. compus organic obținut prin fierberea alcoolului etilic cu acid sulfuric, lichid incolor, foarte volatil și inflamabil, cu miros aromatic specific, folosit ca solvent în industrie, în medicină etc. II. s. n. (fig.) aer, atmosferă, cer, văzduh. (< fr. éther, lat. aether, gr. aither, cer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ETÉR s.m. 1. (În filozofia antică) Al cincilea element constitutiv al cosmosului (alături de foc, apă, aer și pământ). 2. Compus organic obținut din alcooli sau din fenoli, foarte întrebuințat în industrie. 3. Fluid ipotetic care ar exista pretutindeni în spațiu și ale cărui oscilații ar constitui undele electromagnetice. // s.n. (Fig.) Spațiul atmosferic. [Pl. -ri, (s.n.) -ruri. / < fr. éther, cf. gr. aither – aer curat].
Sursa: Dicționar de neologisme

eter, eteruri s. n. 1. visare. 2. drog.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

*etér n. (lat. áether, áetheris, d. vgr. aithér, -éros). Fluid subtil care, după credința celor vechĭ, umplea spațiu situat dincolo de atmosfera pămîntuluĭ. Fiz. Fluid împonderabil [!] elastic care umple spațiile, pătrunde toate corpurile și e considerat ca agentu care transmite lumina, căldura, electricitatea ș. a. Chim. Lichid foarte volátil rezultat din combinațiunea unuĭ acid cu alcoolu: eter sulfuric, etilic.
Sursa: Dicționaru limbii românești

etér1 (substanță) s. m., pl. etéri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

etér2 (aer, atmosferă) s. n., pl. etéruri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

etér3 (filos.) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

eter n. 1. la cei vechi, regiunea cea mai înaltă a aerului ce se bănuia plină de o substanță subtilă; 2. (poetic) cerul: luce ca eterul dulce ’nstelat BOL. blânde șoapte ce sbor tainic în eter AL.; 3. fluid ce fizicienii presupun că umple spațiul și cauzează lumina, căldura, electricitatea; 4. (în chimie) lichid spirtos, foarte volatil și inflamabil, ce se obține tratând alcoolul cu acid sulfuric.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ETÉR, (1, 2) eteri, s. m., (3) eteruri, s. n. 1. S. m. Combinație organică lichidă, incoloră, foarte volatilă și inflamabilă, cu miros aromatic specific, obținută din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri în industrie. 2. S. m. Substanță ipotetică (a cărei existență nu este admisă de fizica modernă) având proprietăți fizice contradictorii, care ar umple întregul spațiu și ale cărei oscilații ar constitui undele electromagnetice. 3. S. n. Fig. Aer, atmosferă, cer, văzduh. 4. S. n. (În concepția unor filosofi antici) Al cincilea element al Universului (alături de foc, apă, pământ și aer), din care sunt alcătuite corpurile cerești. – Din fr. éther, lat. aether.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)