Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele erou:

ERÓU, eroi, s. m. 1. Persoană care se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional în războaie, prin abnegație deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă. ◊ Erou al Muncii (Socialiste) = cea mai înaltă distincție în Republica Socialistă România; persoană care a primit această distincție. ♦ Ostaș căzut pe câmpul de luptă. 2. Personaj principal al unei opere literare. ♦ Personaj principal al unei întâmplări; persoană care, într-o anumită împrejurare, atrage atenția asupra sa. 3. (În mitologia greco-romană) Semizeu, persoană născută dintr-o zeitate și o ființă pământeană, înzestrată cu puteri supraomenești sau care a devenit celebră prin faptele sale deosebite. – Din fr. héros, lat. heros.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ERÓU s. m. 1. (ant.) personaj mitologic născut dintr-un muritor și o zeitate, înzestrat cu puteri supraomenești sau celebru prin faptele sale; semizeu. 2. persoană care se distinge prin vitejie și curaj excepțional în războaie sau în împrejurări deosebit de grele etc. ♦ ostaș căzut pe câmpul de luptă. 3. om deosebit prin calitățile sale morale și prin acțiunile sale, care se distinge în mod special într-un anumit domeniu. 4. personaj al unei opere literare. ♦ personaj principal al unei întâmplări. (< fr. héros, lat. heros)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ERÓU s.m. 1. (Ant.) Personaj mitologic născut dintr-un muritor și o divinitate, înzestrat cu puteri supraomenești și despre care se povesteau fapte mărețe; semizeu. ♦ (P. ext.) Denumire dată de greci unor oameni deosebit de viteji, autori ai unor fapte mărețe. 2. Persoană vestită prin forța, vitejia și biruințele sale în războaie, în lupte; personalitate distinsă prin faptele sale mărețe. ♦ Ostaș căzut pe câmpul de luptă. 3. Persoană deosebită prin calitățile sale morale și prin acțiunile sale mărețe; om care se distinge în mod special într-un anumit domeniu. ◊ (În trecut) Erou al muncii (socialiste) = titlu de înaltă distincție acordat de stat persoanelor care se deosebesc printr-o muncă de valoare excepțională pentru societate; persoană care a primit acest titlu. 4. Personaj principal al unei întâmplări. [< lat. heros, cf. fr. héros].
Sursa: Dicționar de neologisme

eróu (erói), s. m. – Persoană care se distinge prin vitejie, prin curaj. Fr. héros, cu finala ca în ecou.Der. (din fr.) eroic, adj.; eroină, s. f.; eroism, s. n.
Sursa: Dicționarul etimologic român

*eróu m. (vgr. ῾éros, lat. héros). Mit. Nume dat de Grecĭ marilor oamenĭ divinizațĭ. Viteaz, acela care se distinge pin [!] curaj, maĭ ales în bătălie. Fig. Principalu personagiŭ într´un romanț [!], într´o poemă ș. a. Persoană de care se vorbește mult: aĭ fost erou zileĭ astăzĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

eróu s. m., art. eróul; pl. erói, art. eróii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

erou m. 1. Mit. nume dat celui ce devenise nemuritor, fie ca fiu de zeu și de muritoare (ca Hercule), fie din cauza marilor lui isprăvi (ca Tezeu); 2. fig. cel ce se distinge prin o vitejie extraordinară, prin înălțimea caracterului sau prin nobleța-i sufletească: pe eroici urme eroii strălucesc BOL. 3. personaj principal într´un roman sau într’o tragedie.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ERÓU, eroi, s. m. 1. Persoană care se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional în războaie, prin abnegație deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă. ♦ Ostaș căzut pe câmpul de luptă. 2. Personaj principal al unei opere literare. ♦ Personaj principal al unei întâmplări; persoană care, într-o anumită împrejurare, atrage atenția asupra sa. 3. (În mitologia greco-romană) Semizeu, persoană născută dintr-o zeitate și o ființă pământeană, înzestrată cu puteri supraomenești sau care a devenit celebră prin faptele sale deosebite. – Din fr. héros, lat. heros.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)