Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele era:

erá v. fi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită


ÉRĂ, ere, s. f. 1. Perioadă istorică ce începe cu data unui anumit eveniment sau fapt, real sau legendar, de la care se pornește numărătoarea anilor. 2. Epocă (1). 3. Cea mai mare subdiviziune a timpului geologic. – Din fr. ère, lat. aera.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ÉRĂ s. f. 1. perioadă istorică marcată de un eveniment deosebit, de la care se începe numărătoarea anilor. ◊ epocă de la care începe o nouă ordine a lucrurilor. 2. (geol.) fiecare dintre marile diviziuni ale istoriei Pământului. (< fr. ére, lat. aera)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ÉRĂ s.f. 1. Epocă, perioadă istorică marcată de un eveniment deosebit, de la care se începe numărătoarea anilor. ♦ Epocă de la care începe o nouă ordine a lucrurilor. 2. Fiecare dintre marile diviziuni ale timpurilor geologice. [< fr. ère, it. era, cf. lat. aera – epocă].
Sursa: Dicționar de neologisme

*éră f., pl. e (lat. aeră, eră). Epocă fixă de cînd încep a se socoti aniĭ. Epocă însemnată: domnia luĭ Ștefan cel Mare a fost o eră de glorie.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ÉRĂ (‹ fr., lat.) s. f. 1. Perioadă istorică ce începe cu data unui anumit eveniment, real sau legendar, de la care se pornește numărătoarea anilor. 2. Epocă (1). 3. (STRAT.) Cea mai mare subdiviziune din istoria geologică a Pământului, ale cărui depozite constituie în spațiu o grupă. E. sunt caracterizate prin faună și floră proprii, delimitate între ele prin discordanțe produse de manifestarea unor procese geologice majore. Conform criteriului paleontologic, e. sunt următoarele: Arhaic, Proterozoic, Paleozoic, Mezozoic, Neozoic (Cainozoic, Antropogen). E. are următoarele subdiviziuni: perioadă, epocă, etaj, subetaj. Sin. eon.
Sursa: Dicționar enciclopedic

éră s. f., g.-d. art. érei; pl. ére
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

eră f. 1. epocă fixă dela care se începe a se socoti anii; 2. epocă remarcabilă: eră de libertate. V. Nume proprii.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Eră f. În istoria universală se disting următoarele ere; Era dela creațiunea lumii, 4004 a. Cr. (după catolici) și 5503 a. Cr. (după ortodocși); Era Romei, dela fundarea acestui oraș, 753 a. Cr.; Era creștină sau vulgară, dela nașterea lui Crist: Era mahomedană sau Hegira, dela fuga lui Mahomed, 622 d. Cr. Ca toate popoarele ortodoxe, Românii numărau până în secolul al XIII-lea după anii dela facerea lumii (1 Sept. 5508 a. Cr. + 1914= 7422); astfel cronicarii rapoartă că Vasile Lupu domni dela 7142-7161, din cari scăzându-se anii posteriori erei creștine, obținem pe aceasta din urmă: 1634-1653.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÉRĂ, ere, s. f. 1. Perioadă istorică ce începe cu data unui anumit eveniment sau fapt, real sau legendar, de la care se pornește numărătoarea anilor. 2. Epocă (1). 3. Cea mai mare subdiviziune a timpului geologic. – Din fr. ère, lat. aera.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

era - Verb, Indicativ, imperfect, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul fi