Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele eponim:

EPONÍM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


EPONÍM, -Ă I. adj. care dă numele său unui loc, unui oraș etc. II. s. m. 1. (ant.) magistrat care dădea numele său anului; primul dintre cei nouă arhonți ai Atenei sau unul dintre cei doi consuli ai Romei, care dădea numele său anului. 2. termen pentru desemnarea unei stațiuni arheologice unde a fost cercetată prima dată o cultură materială și care, ca urmare, a dat numele culturii. (< fr. éponyme, gr. eponymos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

EPONÍM s.m. Magistrat care, în cetățile Greciei antice și în vechea Romă, dădea numele său anului; (mai ales) primul dintre cei nouă arhonți ai Atenei sau unul dintre cei doi consuli ai Romei, care dădea numele său anului. // adj. Care dă numele său unui loc, unui oraș etc. [< fr. éponyme, cf. gr. epi – pe, onoma – nume].
Sursa: Dicționar de neologisme

*eponím, -ă adj. (vgr. epónymos, d. epí, pe, și ónoma, nume. V. ano-, pseudó- și sino-nim). Arhont eponim, în vechea Atenă, arhontu care dădea anuluĭ numele luĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

!eponím (e-po-/ep-o-) adj. m., s. m., pl. eponími; adj. f. eponímă, pl. eponíme
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

eponim a. și m. acela din arhonții greci care dedea anului numele său.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

EPONÍM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în Antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)