Am găsit 12 definiții pentru cuvantul/cuvintele emana:

EMANÁ, emán, vb. I. 1. Tranz. A emite, a degaja, a împrăștia un gaz, vapori, un miros etc.; a exala. 2. Intranz. A proveni, a veni de la...; a izvorî, a-și avea originea. – Din fr. émaner, lat. emanare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


EMANÁ vb. I. tr. 1. a degaja un gaz, un miros etc.; a exala. 2. a transmite, a remite. II. intr. 1. a proveni, a-și avea originea. 2. a (se) produce. (< fr. émaner, lat. emanare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

EMANÁ vb. I. 1. tr. A degaja, a exala. 2. intr. A proveni, a-și trage originea. [P.i. emán și -nez. / < fr. émaner, it., lat. emanare].
Sursa: Dicționar de neologisme

emaná (a ~) vb., ind. prez. 3 emánă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

emanà v. 1. a se scurge, a se exala din: parfumul ce emană din flori; 2. a proveni, a-și trage originea: orice ființă emană dela Ființa supremă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

EMANÁ, emán, vb. I. 1. Tranz. A emite, a degaja, a răspândi un gaz, vapori, un miros etc.; a exala. 2. Intranz. A proveni, a veni de la...; a izvorî, a-și avea originea. – Din fr. émaner, lat. emanare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

EMANÁ, emán, vb. I. 1. Tranz. A emite, a degaja, a împrăștia un gaz, vapori, un miros etc.; a exala. 2. Intranz. A proveni, a veni de la...; a izvorî, a-și avea originea. – Din fr. émaner, lat. emanare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

EMANÁ vb. I. tr. 1. a degaja un gaz, un miros etc.; a exala. 2. a transmite, a remite. II. intr. 1. a proveni, a-și avea originea. 2. a (se) produce. (< fr. émaner, lat. emanare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

EMANÁ vb. I. 1. tr. A degaja, a exala. 2. intr. A proveni, a-și trage originea. [P.i. emán și -nez. / < fr. émaner, it., lat. emanare].
Sursa: Dicționar de neologisme

emaná (a ~) vb., ind. prez. 3 emánă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

emanà v. 1. a se scurge, a se exala din: parfumul ce emană din flori; 2. a proveni, a-și trage originea: orice ființă emană dela Ființa supremă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

EMANÁ, emán, vb. I. 1. Tranz. A emite, a degaja, a răspândi un gaz, vapori, un miros etc.; a exala. 2. Intranz. A proveni, a veni de la...; a izvorî, a-și avea originea. – Din fr. émaner, lat. emanare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)