Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele elen:

ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ELÉN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Grecia antică (Elada). ◊ s. f.; în forma elină) limba greacă veche. (< fr. hellène)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

elén (elénă), adj. – Din Grecia antică. – Var. (înv.) elin. Gr. Ἔλληνος (sec. XVI). – Der. elenic, adj.; helenism, s. n.; elenist, s. m.; eleniza, vb.; elinesc, adj. (înv., elen, grec; păgîn); elinește, adv. (în grecește).
Sursa: Dicționarul etimologic român

ELEN, -Ă (‹ ngr., lat.) s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Denumire a celor patru vechi triburi grecești (eolieni, dorieni, ionieni și ahei) din S Tesaliei, care s-a extins, din sec. 8-6 î. Hr., asupra tuturor triburilor grecești; (și la sg.) persoană care aparține populației Greciei antice. V. grec. 2. Adj. Care aparține elenilor (1), referitor la eleni. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche (vorbită până în sec. 6 inclusiv).
Sursa: Dicționar enciclopedic

elén adj. m., s. m., pl. eléni; adj. f., s. f. elénă, pl. eléne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)