Am găsit 31 de definiții pentru cuvantul/cuvintele el, e, cobe:

CÓBE, cobe, s. f. 1. Boală a găinilor care se manifestă prin apariția unei excrescențe cartilaginoase sub limbă; țâfnă. ♦ Găină care suferă de această boală. 2. (În superstiții) Pasăre care, prin strigătul sau prin cântul său, ar prevesti o nenorocire. ♦ P. gener. Ființă sau lucru care ar prevesti, ar aduce o nenorocire; piază-rea; p. ext. ființă antipatică, nesuferită. – Din sl. kobĭ „geniu, augur”, bg. koba „semn rău”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


cóbe (cóbe), s. f.1. Pasăre pe care fantezia populară o consideră de rău augur: bufniță, huhurez, corb, cuc etc. – 2. Rău augur, semn rău, piază rea, indiciu al unei nenorociri. – 3. Boală a găinilor, țîfnă. – 4. Pasăre care suferă de această boală. – Var. cobie, coabă. Mr. cobă. Sl. cobĭ „augur” (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 294; Cihac, II, 65; Meyer 193; DAR); cf. bg. koba, sb. kob(a), cek. kob.Der. cobăi (var. gobăi), vb. (a țipa păsările de noapte; a scoate strigăte lugubre); cobăit, s. n. (țipăt de pasăre de noapte); cobăit, adj. (care suferă de cobe); cobaie, s. f. (găină; pasăre), folosit cu nuanță depreciativă, cf. boală; cobăț, s. m. (uliu, Astur palumbarius, Astur nisus), cf. sb. kobac, rut. kobecĭ; cobar, adj. (care crede cu ușurință în semne rele, pesimist); cobi, vb. (a prevesti, a anunța nenorociri, a fi de rău augur; a plînge cu strigăte lugubre; a țipa găina bolnavă, prevestind nenorociri), cf. bg. kobjă, sb. kobiti, mr. cubire; cobit, s. n. (rău augur, piază rea); cobeală, s. f. (rău augur, piază rea); cobitor, adj. (de rău augur). Probabil din aceeași familie face parte cobie, s. f. (coccis; tîrtiță, noadă), poate datorită folosirii acesteia, cf. iadeș (după DAR, în legătură cu sb. kobila „noadă”).
Sursa: Dicționarul etimologic român

cóbe, V. cobie.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cóbe s. f., g.-d. art. cóbei; pl. cóbe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cobe f. 1. pasăre care menește a rău: ca cobea ce ’ngână un cânt de veselie EM.; 2. Mold. țâfnă: cobea se face din setea mare; 3. fig. piază rea, om ursuz: păsări cobe sboară EM. [Slav. KOBĬ, augur].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CÓBE, cobe, s. f. 1. Boală a găinilor care se manifestă prin apariția unei excrescențe cartilaginoase sub limbă; țâfnă. ♦ Găină care suferă de această boală. 2. (În superstiții) Pasăre care, prin strigătul sau prin cântul său, ar prevesti o nenorocire. ♦ P. gener. Ființă sau lucru care ar prevesti, ar aduce o nenorocire; piază rea; p. ext. ființă antipatică, nesuferită. – Din sl. kobĭ „geniu, augur”, bg. koba „semn rău”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

E1 s. m. invar. A șaptea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală prepalatală mijlocie nerotunjită (2)).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

E2 interj. Exclamație care exprimă diferite stări sufletești: a) reproș, enervare; b) plictiseală, indiferență; c) (repetat sau prelungit) mirare, satisfacție, surpriză, admirație. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

E- v. ex2-.
Sursa: Dicționar de neologisme

e4 / ee interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

e1 (literă) s. m. / s. n., pl. e / é-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

e2 (sunet) s. m., pl. e
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

e3 vb. v. fi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

E s. m. invar. 1. A șaptea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală prepalatală mijlocie nerotunjită). 2. (LOG.) Simbol pentru judecata universal-negativă. V. pătratul logic. 3. (MUZ.) Notație literală pentru sunetul mi. 4. (TEHN.) Simbol pentru modulul de elasticitate a materialelor (la oțel E = 21 x 104 N/m2).
Sursa: Dicționar enciclopedic

e 1. (FIZ.) Simbol pentru sarcina electrică elementară (e = 1,602 x 10-19 C). 2. (MAT.) Simbol pentru baza logaritmilor naturali (e = 2,718...).
Sursa: Dicționar enciclopedic

ŌE, Kenzaburo (n. 1935), scriitor japonez. Creator al unei opere impresionante ca dimensiuni, influențată de literatura europeană, într-un stil propriu, îndepărtat de maniera japoneză tradițională. Romane în care crează o lume imaginară unde mitul se condensează într-un spectacol bulversat al situației omului în lumea contemporană („Anotimpul soarelui”, „Captura”, „Jocul secolului”, „Țipete”, „O problemă personală”, „Perverșii”, „Epoca noastră”, „Strigătul liniștit”, „Viață liniștită”). Eseuri. Premiul Nobel pentru literatură (1994).
Sursa: Dicționar enciclopedic

1) e m. A cincea literă a alfabetuluĭ latin: doĭ e saŭ doĭ de e.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) e (în est îĭ, -ĭ) formă neaccentuată îld. este: e greŭ, nu e nimica. După maĭ și cînd se accentuĭază se pune este: Nu maĭ este. Este ceva? Este!
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) e conj. (lat. ĕt, și). Vechĭ. Ĭar, și: Dumnezeŭ trufașilor potrivește-se, e smeriților dă bunătate (Ps. S. 173, 5).
Sursa: Dicționaru limbii românești

*4) e- saŭ ex-, prefix lat. care, în cuv. moderne arată scoaterea, eșirea [!], suprimarea, ca: epurez, emit, expulsez, și corespunde cu vrom. s- în scad.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*E (aditiv alimentar) s. n., art. é-ul; pl. é-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

E m. a cincea literă a alfabetului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

E2 interj. Exclamație care exprimă diferite stări sufletești: a) reproș, enervare; b) plictiseală, indiferență; c) (repetat sau prelungit) mirare, satisfacție, surpriză, admirație. – Onotamopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

E1, e, s. m. 1. A șaptea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (vocală prepalatală mijlocie nerotunjită). [Pl. și: (1, n.) e-uri].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Ține locul persoanei despre care se vorbește) El merge. ♦ (Fam.; la sg.) Soț, bărbat; soție, nevastă. 2. (La genitiv, în formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesivă) Casa lui.Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumită persoană. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasă-l în ale lui! 3. (La dativ, în formele lui, ei, îi, i, lor, le li, cu funcție de complement indirect sau de atribut) Prietenul îi iese înainte. ◊ (În forma i, cu valoare neutră) Dă-i cu bere, dă-i cu vin. 4. (În acuzativ, în formele îl, l, o, îi, i, le, cu funcție de complement direct) Cartea pe care o citesc. ◊ (Precedat de prepoziții, în formele el, ea, ei, ele) Pe el îl caut. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma o, cu valoare neutră) Au mai pățit-o și alții. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

el [pron. iel] pr. m., g. lui, d. acc. lui, neacc. îi, i, i- (i-am dat), -i (dându-i), -i- (dându-i-se); ac. acc. el (prep.+ el), neacc. îl, l- (l-a dat), -l (dându-l), -l- (da-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le- (le-am dat), -le (dă-le), -le- (dându-le-o), li, li- (li-i dă), -li- (dându-li-se); ac. acc. ei (prep. +ei), neacc. îi, i- (i-am dat), -i (dându-i), -i- (da-i-ar)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

el (-ei), pron. – Pronume personal de pers. 3, sing. m.; ține locul persoanei despre care se vorbește. – Mr. el, megl. ĭel, istr. ĭe. Lat. ĭlle (Diez, I, 161; Pușcariu 764; Candrea-Dens., 531; REW 4266), prin intermediul unei forme vulgare *ĭllus; cf. it. el, ello, egli, fr. il, sp., port. él.Gen. luiĭlluĭ (pl. lorĭllōrum), dat. îiĭllĭ (pl. leĭllis), acuz. lĭllum, nom. pl. eiĭlli. Vocala inițială are, ca aproape toate e inițiale, un timbru ușor palatal; ar fi însă o greșeală să fie transcrisă ie, cum face Scriban. Lui se folosește și ca art. propriu al gen. la nume proprii (vulg. lu) și, prin extindere incorectă, la mai multe substantive comune care desemnează persoane. Acuz. l în poziție tare a primit un î protetic (› îl), care apare numai în textele de la 1630 la 1650 (Găzdaru 30).
Sursa: Dicționarul etimologic român

el, V. ĭel.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ELŪRU, oraș în E Indiei (Andhra Pradesh), confl. râurilor Godavari și Krishna; 212,9 mii loc. (1991). Ind. textilă, piel. și încălț.; fabrici de țigări. Produse electrotehnice. Covoare. Vechiul nume: Ellore.
Sursa: Dicționar enciclopedic

el pr. m. de a III persoană (fem. ea). [Lat. ILLUM, ILLAM (v. ăl)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Ține locul persoanei despre care se vorbește) El merge. ♦ (Fam.; la sg.) Soț, bărbat; soție, nevastă. 2. (La genitiv, în formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesivă) Casa lui.Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumită persoană. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasă-l în ale lui! 3. (La dativ, în formele lui, ei, îi, i, lor, le li, cu funcție de complement indirect sau de atribut) Prietenul îi iese înainte. ◊ (În forma i, cu valoare neutră) Dă-i cu bere, dă-i cu vin. 4. (În acuzativ, în formele îl, l, o, îi, i, le, cu funcție de complement direct) Cartea pe care o citesc. ◊ (Precedat de prepoziții, în formele el, ea, ei, ele) Pe el îl caut. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma o, cu valoare neutră) Au mai pățit-o și alții. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

cobe - Substantiv feminin, Genitiv-Dativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul cobe

cobe - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul cobe

cobe - Substantiv feminin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul cobe

cobe - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul cobe

e - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul fi

el - Pronume, Nominativ-Acuzativ, singular, masculin - pentru cuvantul el

e - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul e

cobe - Substantiv feminin, Vocativ, singular - pentru cuvantul cobe

e - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul e