EDÍCUL, edicule, s. n. 1. Construcție mică și ușoară ridicată într-un loc public. ♦ Construcție sau învelitoare de protecție care ferește de intemperii o lucrare de artă. 2. Tabernacul într-un templu roman. ♦ Nișă într-o încăpere funerară, pentru portretele morților sau pentru urne. – Din fr. édicule, lat. aediculum.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
EDÍCUL s. n. 1. monument funerar dintr-un mic edificiu în forma unui templu, pe un soclu, care adăpostește statuia celui decedat. ◊ nișă în care se păstrează portretele morților, urnele funerare. 2. chioșc, pavilion, de obicei în parcuri. 3. acoperitoare de protecție a unei lucrări de artă, cu înfățișare de templu în miniatură sau de chioșc. (< fr. édicule, lat. aediculum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
EDÍCUL s.n. 1. Chioșc, pavilion făcut de obicei în parcuri. ♦ Învelitoare, acoperitoare de protecție a unei lucrări de artă, cu înfățișare de templu în miniatură sau de chioșc. 2. Nișă în care se pun portretele morților, urnele funerare. [< fr. édicule].
Sursa: Dicționar de neologisme
edícul s. n., pl. edículeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită EDÍCUL, edicule, s. n. 1. Construcție mică ridicată într-un loc public. ♦ Construcție sau învelitoare de protecție care ferește de intemperii o lucrare de artă. 2. Tabernacul într-un templu roman. ♦ Nișă într-o încăpere funerară, pentru portretele morților sau pentru urne. – Din fr. édicule, lat. aediculum.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 