DUȘMĂNÉSC, -EÁSCĂ, dușmănești, adj. (Înv.) Al dușmanilor, privitor la dușmani. ♦ Dușmănos. – Dușman + suf. -esc.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a 1) dușmănésc, -eáscă adj. Ostil, inamic, de dușman: trupe dușmăneștĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) dușmănésc v. tr. (d. dușman). Urăsc. V. refl. Mă urăsc reciproc: aceștĭ oamenĭ se dușmănesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești
dușmănésc (înv.) adj. m., f. dușmăneáscă; pl. m. și f. dușmănéștiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită dușmănesc a. ce vine dela un dușman, ostil: gând dușmănesc.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DUȘMĂNÉSC, -EÁSCĂ, dușmănești, adj. (Înv.) Al dușmanilor, privitor la dușmani. ♦ Dușmănos. – Dușman + suf. -esc.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
dușmănesc - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul dușmăni
dușmănesc - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul dușmăni
dușmănesc - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul dușmăni