DUS1 s. n. (Rar) Faptul de a (se) duce; plecare. – V. duce.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a DUS2, -Ă, duși, -se, adj. 1. Plecat (fără a se mai întoarce); p. ext. mort. ◊ Expr. A dormi dus = a dormi foarte adânc. ♦ (Despre unități de timp și despre acțiuni) Trecut, dispărut (pentru totdeauna). ♦ (Despre ochi) Care este adâncit în orbite (de oboseală, boală, supărare etc.). 2. Fig. Desprins de realitate; absent, îngândurat. ◊ Loc. adv. și adj. Dus pe gânduri = îngândurat. – V. duce.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
2) dus n., pl. urĭ. Acțiunea de a saŭ de a te duce de multe orĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
1) dus, -ă adj. Plecat, absent: el era dus. Mort (adică „dus pe cea-laltă lume”): acest bolnav e dus (e ca și mort). Dus pe gîndurĭ, adîncit în gîndire. A dormi dus, a dormi ca mort (adînc). Acest om nu prea e dus la biserică, nu știe multe, se supără ușor, e sălbatic.
Sursa: Dicționaru limbii românești
dus s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită dus a. 1. plecat: dus de acasă; 2. pornit, răpit: dus pe gânduri. ║ adv. adânc: doarme dus. ║ m. cel plecat, cel absent: a vorbi dușilor de pe lume, a aiuri. ║ n. plecare, transport: dusul și întorsul.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DUS1 s. n. Faptul de a (se) duce; plecare. – V. duce1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
DUS2, -Ă, duși, -se, adj. 1. Plecat (fără a se mai întoarce); p. ext. mort. ◊ Expr. A dormi dus = a dormi foarte adânc. ♦ (Despre unități de timp și despre acțiuni) Trecut, dispărut (pentru totdeauna). ♦ (Despre ochi) Care este adâncit în orbite (de oboseală, boală, supărare etc.). 2. Fig. Desprins de realitate; absent, îngândurat. ◊ Loc. adv. și adj. Dus pe gânduri = îngândurat. – V. duce1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) DUȘ, dușuri, s. n. 1. Instalație sanitară sau tehnică prin care se asigură țâșnirea reglabilă și concomitentă a mai multor jeturi mici de apă. 2. Ansamblu de jeturi de apă realizate cu ajutorul dușului (1); p. ext. spălare etc. făcută prin acest mijloc. ♦ Fig. Vorbă, veste, întâmplare neașteptată și neplăcută. – Din fr. douche.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a DUȘ s. n. 1. tub (dintr-o instalație de baie) prevăzut cu o pâlnie din care țâșnește apa prin niște găuri mici. ◊ țâșnitură, stropitură de apă de la un duș; (p. ext.) spălare prin acest mijloc. 2. (fig. vorbă, veste neplăcută, venită pe neașteptate. (< fr. douche, rus. duș)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DUȘ s.n. 1. Tub (care face parte dintr-o instalație de baie) prevăzut cu o pâlnie din care țâșnește apa prin niște găuri mici. ♦ Țâșnitură, stropitură de apă de la un duș; (p. ext.) spălare făcută prin acest mijloc. 2. (Fig.) Vorbă, veste neplăcută, venită pe neașteptate, care stinge entuziasmul, veselia cuiva. [< fr. douche].
Sursa: Dicționar de neologisme
duș (dúșuri), s. n. – Instalație sanitară care asigură țîșnirea mai multor jeturi de apă. Fr. douche. – Der. dușa, vb., din fr. doucher.Sursa: Dicționarul etimologic român duș s. n., pl. dúșuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită duș n. 1. țâșnire de lichid sau de abur peste o parte a corpului; 2. fig. răspuns neașteptat sau pățeală neplăcută: a căpăta un duș (= fr. douche).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DUȘ, dușuri, s. n. 1. Instalație sanitară sau tehnică prin care se asigură țâșnirea reglabilă și concomitentă a mai multor jeturi mici de apă. 2. Ansamblu de jeturi de apă realizate cu ajutorul dușului (1); p. ext. spălare etc. făcută prin acest mijloc. ♦ Fig.Vorbă, veste, întâmplare neașteptată și neplăcută. – Din fr. douche.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
dus - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul duce