DÚO, duouri, s. n. (Muz.) Duet. – Din fr. duo.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a DÚO2 s. n. duet (2). (< it. duo)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DUO1- elem. „doi”, „dublu”. (< fr. duo-, cf. lat. duo)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DU(O)- elem. duo1-.
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DUO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „doi”, „dublu”. [Pron. du-o-. / < it., lat. duo].
Sursa: Dicționar de neologisme
DÚO s.n. Duet. [Pron. du-o. / < it., fr. duo].
Sursa: Dicționar de neologisme
dúo s. n. – Compoziție muzicală executată pe două voci. It. duo. – Der. duet, s. n., din it. duetto; duetist, s. m., din fr. duettiste.Sursa: Dicționarul etimologic român
dúo n., fără pl. (it. duo = due, doĭ). Duet.
Sursa: Dicționaru limbii românești
!dúo s. n., art. dúoul; pl. dúouriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită DÚO, duouri, s. n. (Muz.) Ansamblu de două instrumente care execută împreună o compoziție muzicală, fiecare având o partitură separată; lucrare pentru acest ansamblu. – Din fr. duo.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)