DÚNĂRE s. f. (Pop.) Apă mare; cantitate mare de apă. ◊ Expr. A crește dunăre = a crește peste măsură. Dunăre de mânios sau mânios dunăre = foarte mânios sau supărat. A se face dunăre (turbată) = a se mânia foarte tare. – Din n. pr. Dunăre.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a Dúnăre f. (după numele fluviuluĭ). Fam. A se face Dunăre, a se înfuria. Adv. Mînios Dunăre orĭ Dunăre de mînios, foarte mînios.
Sursa: Dicționaru limbii românești
dúnăre (apă mare) (pop.) s. f.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită Dunăre f. Numele-i figurează în locuțiunile: a bate Dunărea, a trece fluviul înnot; cum se bate Dunărea, numele unei hore țărănești, când se lovește pământul în cadență; a se face Dunăre turbată, a se înfuria peste măsură. (Dunărean).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Dunăre f. numită de Greci Ister și de Romani Danubius, cel mai însemnat fluviu al Europei centrale, izvoreșțe din munții Schwarzwald (Ducatul de Baden), trece prin Viena, Buda-Pesta și Belgrad; apoi, străbătând Porțile de fier, desparte Muntenia de Serbia și de Bulgaria, udă porturile Severin, Giurgiu, Brăila și Galați și se varsă în Marea Neagră prin trei guri, după ce a primit peste 120 râuri în cursu-i de 2860 km. De la 1919, Dunărea a devenit un fluviu internațional. [Derivat dintr’un primitiv; Dună (ung. DUNA, slav. DUNAVŬ) cu aceeaș finală analogică ca în (aiu)re].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DÚNĂRE s. f. (Pop.) Apă mare; cantitate mare de apă. ◊ Expr. A crește dunăre = a crește peste măsură. Dunăre de mânios sau mânios dunăre = foarte mânios sau supărat. A se face dunăre (turbată) = a se mânia foarte tare. – Din n. pr. Dunăre.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) DÚNĂRE s. f. (Pop.) Apă mare; cantitate mare de apă. ◊ Expr. A crește dunăre = a crește peste măsură. Dunăre de mânios sau mânios dunăre = foarte mânios sau supărat. A se face dunăre (turbată) = a se mânia foarte tare. – Din n. pr. Dunăre.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
Dúnăre f. (după numele fluviuluĭ). Fam. A se face Dunăre, a se înfuria. Adv. Mînios Dunăre orĭ Dunăre de mînios, foarte mînios.
Sursa: Dicționaru limbii românești
dúnăre (apă mare) (pop.) s. f.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită Dunăre f. Numele-i figurează în locuțiunile: a bate Dunărea, a trece fluviul înnot; cum se bate Dunărea, numele unei hore țărănești, când se lovește pământul în cadență; a se face Dunăre turbată, a se înfuria peste măsură. (Dunărean).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Dunăre f. numită de Greci Ister și de Romani Danubius, cel mai însemnat fluviu al Europei centrale, izvoreșțe din munții Schwarzwald (Ducatul de Baden), trece prin Viena, Buda-Pesta și Belgrad; apoi, străbătând Porțile de fier, desparte Muntenia de Serbia și de Bulgaria, udă porturile Severin, Giurgiu, Brăila și Galați și se varsă în Marea Neagră prin trei guri, după ce a primit peste 120 râuri în cursu-i de 2860 km. De la 1919, Dunărea a devenit un fluviu internațional. [Derivat dintr’un primitiv; Dună (ung. DUNA, slav. DUNAVŬ) cu aceeaș finală analogică ca în (aiu)re].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DÚNĂRE s. f. (Pop.) Apă mare; cantitate mare de apă. ◊ Expr. A crește dunăre = a crește peste măsură. Dunăre de mânios sau mânios dunăre = foarte mânios sau supărat. A se face dunăre (turbată) = a se mânia foarte tare. – Din n. pr. Dunăre.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) DÚNĂRE s. f. (Pop.) Apă mare; cantitate mare de apă. ◊ Expr. A crește dunăre = a crește peste măsură. Dunăre de mânios sau mânios dunăre = foarte mânios sau supărat. A se face dunăre (turbată) = a se mânia foarte tare. – Din n. pr. Dunăre.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a Dúnăre f. (după numele fluviuluĭ). Fam. A se face Dunăre, a se înfuria. Adv. Mînios Dunăre orĭ Dunăre de mînios, foarte mînios.
Sursa: Dicționaru limbii românești
dúnăre (apă mare) (pop.) s. f.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită Dunăre f. Numele-i figurează în locuțiunile: a bate Dunărea, a trece fluviul înnot; cum se bate Dunărea, numele unei hore țărănești, când se lovește pământul în cadență; a se face Dunăre turbată, a se înfuria peste măsură. (Dunărean).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Dunăre f. numită de Greci Ister și de Romani Danubius, cel mai însemnat fluviu al Europei centrale, izvoreșțe din munții Schwarzwald (Ducatul de Baden), trece prin Viena, Buda-Pesta și Belgrad; apoi, străbătând Porțile de fier, desparte Muntenia de Serbia și de Bulgaria, udă porturile Severin, Giurgiu, Brăila și Galați și se varsă în Marea Neagră prin trei guri, după ce a primit peste 120 râuri în cursu-i de 2860 km. De la 1919, Dunărea a devenit un fluviu internațional. [Derivat dintr’un primitiv; Dună (ung. DUNA, slav. DUNAVŬ) cu aceeaș finală analogică ca în (aiu)re].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DÚNĂRE s. f. (Pop.) Apă mare; cantitate mare de apă. ◊ Expr. A crește dunăre = a crește peste măsură. Dunăre de mânios sau mânios dunăre = foarte mânios sau supărat. A se face dunăre (turbată) = a se mânia foarte tare. – Din n. pr. Dunăre.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)