Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele dulceață:

DULCEÁȚĂ, dulcețuri, s. f. 1. Însușirea de a fi dulce; gustul mâncărurilor sau băuturilor dulci sau îndulcite; p. ext. gust plăcut al unei mâncări sau băuturi. 2. Preparat alimentar făcut din fructe sau petale de flori fierte în sirop de zahăr. 3. Aliment extrem de gustos; bunătate. 4. Fig. Calitatea de a fi plăcut; ceea ce desfată pe cineva sau procură cuiva o senzație plăcută. ◊ Loc. adv. Cu dulceață = cu drag; din toată inima. ♦ Plăcere, desfătare; mulțumire sufletească, bucurie, fericire. 5. Fig. Blândețe, bunătate, duioșie. [Pl. și: dulceți] – Dulce + suf. -eață.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


dulceáță f., pl. ețĭ (d. dulce; it. dolcezza). 1. Proprietatea de a fi dulce: dulceața mĭeriĭ, (fig.) dulceața vorbiriĭ. 2. (tradus după ngr. glykó și luat și de Rutenĭ: dolĭčýca). Fructe ferte în zahăr tare legat și care se ĭau cu lingurița, diferite de fructele zaharisite care se pot lua și cu mîna, și de compot și șerbet (În România există bunu obiceĭ, luat de la Orientalĭ, de a oferi oaspeților dulceață cu apă rece). În nord se zice a lua dulcețĭ, în sud a lua dulceață. Pl. și dulcețurĭ. De la acest pl. neutru s’a în Mold. nord și un sing. neutru rar dulceț.
Sursa: Dicționaru limbii românești

dulceáță1 (calitatea de a fi dulce) s. f., g.-d. art. dulcéții
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

dulceáță2 (preparat alimentar) s. f., g.-d. art. dulcéții; pl. dulcéțuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

dulceáță3 (lucru plăcut) s. f., g.-d. art. dulcéții; pl. dulcéți
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

dulceață f. 1. (pl. dulceți), însușirea lucrurilor dulci; 2. (pl. dulcețuri), fructe zaharisite: dulceață de fragi.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

DULCEÁȚĂ, (2) dulcețuri, s. f. 1. Însușirea de a fi dulce; gustul mâncărurilor sau băuturilor dulci sau îndulcite; p. ext. gust plăcut al unei mâncări sau băuturi. 2. Preparat alimentar făcut din fructe sau petale de flori fierte în sirop de zahăr. 3. Aliment extrem de gustos; bunătate. 4. Fig. Calitatea de a fi plăcut; ceea ce desfată pe cineva sau procură cuiva o senzație plăcută. ◊ Loc. adv. Cu dulceață = cu drag; din toată inima. ♦ Plăcere, desfătare; mulțumire sufletească, bucurie, fericire. 5. Fig. Blândețe, bunătate, duioșie. [Pl. și: dulceți] – Dulce + suf. -eață.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

DULCEÁȚĂ, dulcețuri, s. f. 1. Însușirea de a fi dulce; gustul mâncărurilor sau băuturilor dulci sau îndulcite; p. ext. gust plăcut al unei mâncări sau băuturi. 2. Preparat alimentar făcut din fructe sau petale de flori fierte în sirop de zahăr. 3. Aliment extrem de gustos; bunătate. 4. Fig. Calitatea de a fi plăcut; ceea ce desfată pe cineva sau procură cuiva o senzație plăcută. ◊ Loc. adv. Cu dulceață = cu drag; din toată inima. ♦ Plăcere, desfătare; mulțumire sufletească, bucurie, fericire. 5. Fig. Blândețe, bunătate, duioșie. [Pl. și: dulceți] – Dulce + suf. -eață.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

dulceáță f., pl. ețĭ (d. dulce; it. dolcezza). 1. Proprietatea de a fi dulce: dulceața mĭeriĭ, (fig.) dulceața vorbiriĭ. 2. (tradus după ngr. glykó și luat și de Rutenĭ: dolĭčýca). Fructe ferte în zahăr tare legat și care se ĭau cu lingurița, diferite de fructele zaharisite care se pot lua și cu mîna, și de compot și șerbet (În România există bunu obiceĭ, luat de la Orientalĭ, de a oferi oaspeților dulceață cu apă rece). În nord se zice a lua dulcețĭ, în sud a lua dulceață. Pl. și dulcețurĭ. De la acest pl. neutru s’a în Mold. nord și un sing. neutru rar dulceț.
Sursa: Dicționaru limbii românești

dulceáță1 (calitatea de a fi dulce) s. f., g.-d. art. dulcéții
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

dulceáță2 (preparat alimentar) s. f., g.-d. art. dulcéții; pl. dulcéțuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

dulceáță3 (lucru plăcut) s. f., g.-d. art. dulcéții; pl. dulcéți
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

dulceață f. 1. (pl. dulceți), însușirea lucrurilor dulci; 2. (pl. dulcețuri), fructe zaharisite: dulceață de fragi.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

DULCEÁȚĂ, (2) dulcețuri, s. f. 1. Însușirea de a fi dulce; gustul mâncărurilor sau băuturilor dulci sau îndulcite; p. ext. gust plăcut al unei mâncări sau băuturi. 2. Preparat alimentar făcut din fructe sau petale de flori fierte în sirop de zahăr. 3. Aliment extrem de gustos; bunătate. 4. Fig. Calitatea de a fi plăcut; ceea ce desfată pe cineva sau procură cuiva o senzație plăcută. ◊ Loc. adv. Cu dulceață = cu drag; din toată inima. ♦ Plăcere, desfătare; mulțumire sufletească, bucurie, fericire. 5. Fig. Blândețe, bunătate, duioșie. [Pl. și: dulceți] – Dulce + suf. -eață.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)