Am găsit 18 definiții pentru cuvantul/cuvintele ducat:

DUCÁT, (1) ducate, s. n., (2) ducați, s. m. 1. S. n. Provincie, teritoriu, stat de sub stăpânirea unui duce2 sau unei ducese. 2. S. m. Monedă de aur sau de argint (la origine italiană) care a circulat în mai multe țări din Europa, printre care și în țările românești. – Din it. ducato.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


DUCÁT I. s. n. ținut, stat condus de un duce sau de o ducesă. II. s. m. monedă italiană de argint sau de aur, în evul mediu și în alte țări din Europa. (< it. ducato)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

DUCÁT s.n. Ținut care se găsește sub stăpânirea unui duce. // s.m. Veche monedă italiană de aur sau de argint, răspândită și în alte țări din Europa. [Pl. (s.m.) -ați. / < it. ducato, lat.t. ducatus].
Sursa: Dicționar de neologisme

1) ducát n., pl. e (lat. ducatus, guvernatoru uneĭ provinciĭ în imperiul roman; it. ducato, ducat). Țara (teritoriu) unuĭ duce: ducatu Făgărașuluĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) ducát m. (it. ducato. Cp. cu ban 2). O veche monetă de origine venețiană (din ducatu Venețiĭ) în Apusu Eŭropeĭ care valora: cea de argint 5-6 francĭ, ĭar cea de aur 10-12 francĭ. Era cea maĭ mare monetă de aur în Țara Românească și Moldova. Ducatu de țară (românesc), asemenea cu aspru bizantin, valora 1,3; 1,5 și chear și 2 banĭ vechĭ (Iorga, Negoț., 213). V. galben.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ducát1 (monedă) s. m., pl. ducáți
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ducát2 (provincie) s. n., pl. ducáte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ducat n. țara unui duce.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

DUCÁT, (1) ducate, s. n., (2) ducați, s. m. 1. S. n. Provincie, teritoriu, stat de sub stăpânirea unui duce2 sau unei ducese. 2. S. m. Monedă de aur sau de argint (la origine italiană) care a circulat în mai multe țări din Europa, printre care și Țările Române. – Din it. ducato.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

DUCÁT, (1) ducate, s. n., (2) ducați, s. m. 1. S. n. Provincie, teritoriu, stat de sub stăpânirea unui duce2 sau unei ducese. 2. S. m. Monedă de aur sau de argint (la origine italiană) care a circulat în mai multe țări din Europa, printre care și în țările românești. – Din it. ducato.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

DUCÁT I. s. n. ținut, stat condus de un duce sau de o ducesă. II. s. m. monedă italiană de argint sau de aur, în evul mediu și în alte țări din Europa. (< it. ducato)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

DUCÁT s.n. Ținut care se găsește sub stăpânirea unui duce. // s.m. Veche monedă italiană de aur sau de argint, răspândită și în alte țări din Europa. [Pl. (s.m.) -ați. / < it. ducato, lat.t. ducatus].
Sursa: Dicționar de neologisme

1) ducát n., pl. e (lat. ducatus, guvernatoru uneĭ provinciĭ în imperiul roman; it. ducato, ducat). Țara (teritoriu) unuĭ duce: ducatu Făgărașuluĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) ducát m. (it. ducato. Cp. cu ban 2). O veche monetă de origine venețiană (din ducatu Venețiĭ) în Apusu Eŭropeĭ care valora: cea de argint 5-6 francĭ, ĭar cea de aur 10-12 francĭ. Era cea maĭ mare monetă de aur în Țara Românească și Moldova. Ducatu de țară (românesc), asemenea cu aspru bizantin, valora 1,3; 1,5 și chear și 2 banĭ vechĭ (Iorga, Negoț., 213). V. galben.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ducát1 (monedă) s. m., pl. ducáți
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ducát2 (provincie) s. n., pl. ducáte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ducat n. țara unui duce.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

DUCÁT, (1) ducate, s. n., (2) ducați, s. m. 1. S. n. Provincie, teritoriu, stat de sub stăpânirea unui duce2 sau unei ducese. 2. S. m. Monedă de aur sau de argint (la origine italiană) care a circulat în mai multe țări din Europa, printre care și Țările Române. – Din it. ducato.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)