Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele dubla:

DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


DUBLÁ vb. I. tr., refl. a (se) face de două ori mai mare; a (se) îndoi. II. tr. 1. a face o lucrare similară cu alta existentă, sau care servește aceluiași scop ca și prima. ◊ a căptuși (o haină, bordajul sau puntea unei nave etc.). 2. a înlocui un actor într-un anumit rol pe care îl deține într-o distribuție, a fi dublura unui actor; (fig.) a secunda, a însoți. ◊ a executa un dublaj (1). 3. (sport) a depăși cu un tur un concurent. 4. (mar.) a ocoli cu nava un obstacol sau un reper de navigație. ◊ a întări o velă în vederea luptei sau în caz de vreme rea. (< fr. doubler)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

DUBLÁ vb. I. tr., refl. A face sau a fi de două ori mai mare; a (se) îndoi. ♦ tr. A înlocui un actor într-un anumit rol pe care îl deține într-o distribuție, a fi dublura unui actor. ♦ (Cinem.) A executa un dublaj. ♦ (Sport) A depăși cu un tur un concurent. ♦ tr. A căptuși (o haină etc.). [< fr. doubler].
Sursa: Dicționar de neologisme

dublá (a ~) (du-bla) vb., ind. prez. 3 dubleáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

dublà n. 1. a îndoi; 2. a înlocui pe actorul obișnuit: a dubla un rol.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

DÚBLĂ, duble, s. f. (Pop.) 1. Măsură de capacitate pentru cereale egală cu un dublu-decalitru; baniță. 2. Pâine de două ori mai mare decât cea obișnuită. [Var.: dúblu s. n.] – Refăcut din dublu[-decalitru].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

DÚBLĂ s. f. 1. variantă a fiecărui cadru dintr-un film, care se turnează de mai multe ori, pentru a se obține efectul artistic urmărit de regizor. 2. minge dublă. ◊ (echit.) săritură dublă. ◊ (scrimă) dublă lovitură. 3. (la unele jocuri cu zaruri) căderea aceluiași număr de puncte la ambele zaruri. (< fr. double)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

DÚBLĂ s.f. 1. Variantă a fiecărui cadru dintr-un film care, pentru a se obține efectul artistic urmărit de regizor, se turnează de mai multe ori. 2. Minge dublă. V. dublu (3) [în DN]. ♦ (Echit.) Săritură dublă. ♦ (La scrimă) dublă lovitură. [< fr. double].
Sursa: Dicționar de neologisme

1) *dúblă f., pl. e (it. dobla, jumătate de dublon). Pop. Piesă de 5 francĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) *dúblă f., pl. e (fr. double, subînț. décalitre). Munt. Pop. Decalitru duplu, baniță: sporu ce-ĭ ĭeșeade la raz cînd îșĭ umplea dubla cu dichis (CL. 1910, 3, 77).
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) *dúblă f., pl. e (fr. double béccassine, becață duplă, maĭ mare). Becața cea maĭ mare. – Și duplă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

dúblă (du-blă) s. f., g.-d. art. dúblei; pl. dúble
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

DÚBLĂ, duble, s. f. (Pop.) 1. Măsură de capacitate pentru cereale egală cu un dublu-decalitru; baniță. 2. Pâine de două ori mai mare decât cea obișnuită. [Var.: dúblu s. n.] – Refăcut din dublu[-decalitru].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

dubla - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul dublu

dublă - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul dublu