Am găsit 9 definiții pentru cuvantul/cuvintele dubă:

DÚBĂ1, dube, s. f. Autodubă. ♦ Vehicul închis, prevăzut cu ferestruici și gratii, cu care se transportă deținuții. ♦ Fig. Pușcărie, temniță. – Cf. scr. dubak.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


DÚBĂ2, dube, s. f. 1. Luntre mică de pescuit (în lacuri), construită dintr-un trunchi de copac scobit. 2. Putină îngropată în pământ sau groapă căptușită cu lemn, în care se pun pieile de tăbăcit împreună cu tananții. – Cf. ucr. dub „stejar, luntre”, rus. dubka „șalupă de stejar”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

dúbă (dúbe), s. f.1. Ambarcație, luntre făcută dintr-un trunchi de copac scobit. – 2. Ciubăr de lemn. – 3. (Trans.) Vas pentru fructe, din coajă de cireș. – 4. Pușcărie, temniță. – 5. Vehicul închis, cu gratii, cu care se transportă deținuții. – 6. (Trans.) Instrument muzical rustic. Sl. dyba „trunchi” (Cihac, II, 95), cf. rut., rus. dub „stejar; luntre”, sb. dubak „dubă, vehicul”. Pentru evoluția semantică, cf. drîng; la sensul de „temniță” s-a ajuns plecîndu-se de la butucul de care erau legați, deținuții, pol. dyby (cf. Bogrea, Dacor., I, 263), sau sl. dyba, de unde dibă, s. f. (butuc). Cf. dîmb, dumbravă. Der. dubăi, vb. (Trans., a cînta la dubă); dubas, s. n. (Mold., barcă pescărească; ponton), din rus. dubas, cf. tc. duba „ponton”; dubăsar, s. m. (Mold., pontonier).
Sursa: Dicționarul etimologic român

dubă, dube s. f. 1. vehicul special pentru transportarea deținuților 2. închisoare
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

dúbă f., pl. e (rus. dúbka, șalupă de stejar; sîrb. dúbak, dubă de dus arestațiĭ. V. dubesc și odobaĭe). Un fel de luntre pescărească cu capetele ridicate ca la gondolă (V. lotcă). Corabie: patru dube cu tunurĭ, șeĭcĭ și caice pline cu Turcĭ. (Olt. Amintirile col. Solomon, Vălenĭ, 1910, 38-41). Mold. Cadă în care se scurge rachĭu. Cadă foarte mare pusă în pămînt în care se pun peile la dubit. Un fel de scoc vertical înalt de vre-o opt metrĭ care servește ca rezervoriŭ de apă la ferestrăĭe (V. slaĭ). Trăsură închisă de dus deținuțiĭ (V. dibă 2). A turna la dubă, a pune la închisoare. Trans. Piŭă în care se bate postavu (dîrstă). Trans. Buhaĭ cu care umblă băĭețiĭ în ultima zi a anuluĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

dúbă s. f., g.-d. art. dúbei; pl. dúbe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

dubă f. 1. luntre ușoară, ascuțită și ridicată, întrebuințată pe Dunăre mai ales de pescarii lipoveni: duba se numește și lotcă; 2. car de pușcărie: dubele penitenciarului; 3. fam. închisoare: a fost pus la dubă; 4. pl. Tr. piuă în care se bate postavul; 5. Tr. coș cilindric din scoarța de cireș (de adunat cireșe). [Rut. DUB, luntre (din slav. donbŭ, arbore): duba primitivă a pescarilor era făcută dintr’un trunchiu scobit].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

DUBĂ1, dube, s. f. Autodubă. ♦ Vehicul închis, prevăzut cu ferestruici și gratii, cu care se transportă deținuții. ♦ Fig. Pușcărie, temniță. – Cf. sb. dubak.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

DÚBĂ2, dube, s. f. 1. Luntre mică de pescuit (în lacuri), construită dinfr-un trunchi de copac scobit. 2. Putină îngropată în pământ sau groapă căptușită cu lemn, în care se pun pieile la tăbăcit împreună cu tananții. – Cf. ucr. dub „stejar, luntre”, rus. dubka „șalupă de stejar”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)