DOTÁȚIE, dotații, s. f. Dotare. ♦ (Concr.) Mijloace materiale puse la dispoziția cuiva pe calea dotării. [Var.: (înv.) dotațiúne s. f.] – Din fr. dotation, lat. dotatio, -onis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a DOTÁȚIE s. f. capacitate înnăscută care face posibile performanțe; dotare (2). ◊ mijloace materiale puse la dispoziția cuiva prin dotare. (< fr. dotation, lat. dotatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DOTÁȚIE s.f. Dotare. ♦ Înzestrare, echipare a unei întreprinderi, a unei persoane cu cele necesare; mijloacele materiale date în acest scop. [Gen. -iei, var. dotațiune s.f. / cf. fr. dotation, lat. dotatio].
Sursa: Dicționar de neologisme
dotáție (-ți-e) s. f., art. dotáția (-ți-a), g.-d. art. dotáției; pl. dotáții, art. dotáțiile (-ți-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită DOTÁȚIE, dotații, s. f. Dotare. ♦ (Concr.) Mijloace materiale puse la dispoziția cuiva prin dotare. [Var.: (înv.) dotațiúne s. f.] – Din fr. dotation, lat. dotatio, -onis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)