Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele dor:

DOR, doruri, s. n. 1. Dorință puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată; nostalgie. ◊ Loc. adv. Cu dor = duios; pătimaș. 2. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dorință. 3. Suferință pricinuită de dragostea pentru cineva (care se află departe). 4. (Pop.) Durere fizică. Dor de dinți. 5. Poftă, gust (de a mânca sau de a bea ceva). De dorul fragilor (sau căpșunilor) mănânci și frunzele. 6. Atracție erotică. 7. (Pop.; în loc. adv.) În dorul lelii = fără țintă hotărâtă, fără rost, la întâmplare. – Lat. pop. dolus (< dolere „a durea”).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


dor (dóruri), s. n.1. Durere, chin, mîhnire. – 2. Dorință înfrigurată, tristețe, nostalgie. – 3. Dragoste, pasiune, frămîntare sentimentală. – Mr., megl. dor. Lat. dolus (Pușcariu 542; Candrea-Dens., 526; REW 2727; Densusianu, GS, II, 2; Philippide, Principii, 61; Pascu, I, 78), cf. it. duolo, fr. deuil, sp. duelo, port. dó. Cipariu, Gram., 135 și Meyer, Alb. St., IV, 99, plecau în mod eronat de la lat. dolor. Este cuvînt general (ALR 243). – Der. dori, vb. (a tinde, a rîvni, a vrea); dorit, adj. (rîvnitor); dorință, s. f. (năzuință, dor, aspirație); doritor, adj. (care dorește); dornic, adj. (doritor); dornic, adj. (doritor); nedorit, adj. (care nu este dorit).
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) dor n., pl. urĭ (lat. dǒlus, durere, d. dolére, a te durea; it. duolo, întristare; pv. dol, fr. deuil, durere, doliŭ; sp. duelo, pg. dó. V. doare). Olt. Durere: dor de cap (GrS. 1937, 246). Restu țăriĭ. Dorința de a revedea o persoană orĭ un loc: mĭ-e dor de țară (V. nostalgie), de părințĭ, duc dor de cineva, de ceva; duc doru cuĭva. Iron. În doru leliĭ: la noroc, fără scop: a pleca în doru leliĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) dor adv. (d. doară). Var. maĭ noŭă și maĭ obișnuită de căt doară (afară de loc. într’o doară, în care doară nu se poate înlocuĭ cu dor). Fără dor și poate, cu siguranță, sigur, fără îndoĭală: vine fără dor și poate.
Sursa: Dicționaru limbii românești

dor, doruri, s.n. – 1. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dorință: „Am avut și eu un dor / Să am pe lume fecior; / Doru mi s-a împlinit / Și-un pruncuț mi-am dobândit” (Calendar 1980: 18). 2. Supărare, mâhnire: „Să n-am prunc de ciupăit / De dor m-aș fi prăpădit” (Calendar 1980: 17). 3. Suferință pricinuită din dragoste pentru cineva: „Eu îi spun că nu mi-i dor, / Da' de la inimă mor; / Eu îi spun că nu-l doresc, / La inimă mă topesc” (Calendar 1980: p.64). 4. Atracție erotică: „Asară pe la opt ceas / Doru mândrului l-am tras; / Eu m-am culcat pe perină, / El m-o rupt de la inimă. / Când m-o rupt, m-o clătinat / Și de pe somn m-o sculat. / Mă trezesc și mândru nu-i, / Numa scris numele lui / Pe díjdíța patului” (Calendar 1980: 62). 5. Personificare a dragostei, similar cu Zburătorul: „La mijlocu codrului, / Unde stau porțile-nchise, / Fetele pe tablă scrise, / Prinde doru-a mă-ntreba: / – Doară caț pe cineva? / – Cat pe cel cu pană verde, / Sus i Dumnezău, nu-l rebde /... / Că m-o-nvățat sărutată / Și m-o lăsat supărată; / Și m-o-nvățat a ibdi / Și m-o lăsat a dori” (Papahagi 1925: 167). – Lat. podolus (< dolare „a durea„), cf. it. duolo, fr. deuil, sduelo, port. dó.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

dor s. n., pl. dóruri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

dor n. dorință amestecată cu durere: dor de țară, de părinți. [Vechiu-rom. dor, durere («are dor la cap», Zilot) = lat. DOLOR].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

DOR, doruri, s. n. 1. Dorință puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată; nostalgie. ◊ Loc. adv. Cu dor = duios; pătimaș. 2. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dorință. 3. Suferință pricinuită de dragostea pentru cineva (care se află departe). 4. (Pop.) Durere fizică. Dor de dinți. 5. Poftă, gust (de a mânca sau de a bea ceva). De dorul fragilor (sau căpșunilor) mănânci și frunzele. 6. Atracție erotică. 7. (Pop.; în loc. adv.) În dorul lelii = fară țintă hotărâtă, fără rost, la întâmplare. – Lat. pop. dolus (< dolere „a durea”).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

dor - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul durea