DOJENITÓR, -OÁRE, dojenitori, -oare, adj. Care dojenește; care exprimă un reproș, o imputare, o nemulțumire. – Dojeni + suf. -tor.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a dojenitór adj. m., pl. dojenitóri; f. sg. și pl. dojenitoáreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
dojenitor a. și m. care dojenește.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DOJENITÓR, -OÁRE, dojenitori, -oare, adj. Care dojenește; care exprimă un reproș, o imputare, o nemulțumire. – Dojeni + suf. -tor.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)