DOJÁNĂ, dojeni, s. f. Observație cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară); mustrare, ceartă. – Din dojeni (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a dojánă f., pl. e saŭ ănĭ (din dojenesc). Mustrare.
Sursa: Dicționaru limbii românești
dojánă s. f., g.-d. art. dojénii; pl. dojéniSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită dojană f. mustrare aspră. [Abstras din dojeni].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DOJÁNĂ, dojeni, s. f. Observație cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară); mustrare, ceartă. – Din dojeni (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)