Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele dohot:

DÓHOT, dohoturi, s. n. (Reg.) Lichid uleios obținut prin distilarea unor materiale vegetale și folosit la ungerea osiilor carului și căruței; păcură pentru uns osiile. – Din ucr. dehotĩ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


dóhot s. m.1. Păcură de uns osiile. – 2. Miros urît, putoare. – Var. duhot. Mag. dohot (Cihac, II, 98; Tiktin; Scriban), cf. rut. dochotĭ.Der. dohotniță, s. f. (vas în care se păstrează dohotul); dohoniță, s. f. (dohotniță). Cf. duh.
Sursa: Dicționarul etimologic român

dóhot n., pl. urĭ (rut. dohotĭ și déhot, rus. dégotĭ [citit dióghoti], d. vsl. degŭti; ung. dohot). Est. Uleĭ de mesteacăn de uns cizmele țărăneștĭ și osiile (astăzĭ înlocuit pin păcură). Vest. Mare putoare de cizme țărăneștĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

dóhot, -uri, s.m. – Păcură; combustibil pentru lampă; fotoghin, naft, opaiț. – Din ucr. dehotǐ.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

dóhot (reg.) s. n., (sorturi) pl. dóhoturi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

dòhot n. Mold. păcură groasă de uns osiile carelor: un ulcior cu dohot de mesteacăn CR. [Ung. DOHOT].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

DÓHOT, (2) dohoturi, s. n. (Reg.) 1. Lichid uleios obținut prin distilarea unor materiale vegetale și folosit la ungerea osiilor carului și căruței; păcură pentru uns osiile. 2. Sortiment de dohot (1). – Din ucr. dehotĭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)