DOCILITÁTE s. f. Însușirea de a fi docil; supunere. – Din fr. docilité, lat. docilitas, -atis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a DOCILITÁTE s. f. însușirea de a fi docil. (< fr. docilité, lat. docilitas)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DOCILITÁTE s.f. Însușirea de a fi docil; supunere, blândețe. [Cf. fr. docilité, lat. docilitas].
Sursa: Dicționar de neologisme
* docilitáte f. (lat. docilitas, -átis). Calitatea de a fi docil.
Sursa: Dicționaru limbii românești
docilitáte s. f., g.-d. art. docilitắțiiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită docilitate f. dispozițiune naturală de a fi lesne condus: docilitatea e prima condițiune a progresului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DOCILITÁTE s. f. Însușirea de a fi docil; supunere. – Din fr. docilité, lat. docilitas, -atis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)