DOCÍL, -Ă, docili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se supune la orice cu ușurință, fără să protesteze; supus, ascultător. – Din fr. docile, lat. docilis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a DOCÍL, -Ă adj. (și adv.) supus, ascultător, obedient; maleabil. (< fr. docile, lat. docilis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DOCÍL, -Ă adj. Supus, ascultător, blând. [Cf. fr. docile, lat. docilis].
Sursa: Dicționar de neologisme
* dócil, -ă adj. (lat. dócilis, d. docére, a învăța, a instrui. V. doctor). Blînd, supus, ușor de condus: copil, cal docil. Adv. Cu docilitate. – Și docíl (după fr.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
docíl adj. m., pl. docíli; f. docílă, pl. docíleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită docil a. ușor de condus: copil, cal docil.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DOCÍL, -Ă, docili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se supune la orice cu ușurință, fără să protesteze; supus, ascultător. – Din fr. docile, lat. docilis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)