DOCÉNT, docenți, s. m. 1. (În alte țări) Grad didactic onorific în învățământul superior, corespunzând de obicei aceluia de conferențiar; persoană care are acest grad. 2. (În țara noastră; de obicei în sintagma doctor docent) Titlu științific acordat doctorilor în științe care s-au distins printr-o activitate valoroasă; persoană care are acest titlu. – Din germ. Dozent.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a DOCÉNT s. m. grad didactic în învățământul superior corespunzător celui de conferențiar universitar. (< germ. Dozent)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DOCÉNT s.m. 1. (În trecut) Profesor universitar neretribuit, la al cărui curs studenții nu erau obligați să dea examen. 2. Titlu în învățământul superior acordat de o facultate unui doctor în științe pentru merite științifice; posesorul unui asemenea titlu. [< germ. Dozent, it. docente, cf. lat. docens < docere – a învăța].
Sursa: Dicționar de neologisme
* docént, -ă s. (lat. dócens, -éntis, d. dócere, a învăța pe altu. V. doctor). Profesor universitar de un grad maĭ mic și fără salar, obișnuit maĭ ales în țările germane.
Sursa: Dicționaru limbii românești
docént s. m., pl. docénți; abr. doc.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită docent m. profesor liber la o Universitate. [Nemț. (Privat) Docent].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DOCÉNT, docenți, s. m. 1. (În unele țări) Grad didactic onorific în învățământul superior, corespunzând de obicei aceluia de conferențiar; persoană care are acest grad. 2. (În sintagma doctor docent) Titlu științific acordat doctorilor în științe care s-au distins printr-o activitate valoroasă; persoană care are acest titlu. – Din germ. Dozent.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)