Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele dobitoc:

DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, subst., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


dobitóc (dobitoáce), s. n.1. Animal. – 2. Prost, nătîng. Sl. dobytukŭ „avere, cîștig” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 168; Cihac, II, 97; Conev 57), cf. bg. dobituk, sb., cr. dobitak „cîștig”. Cf. dobîndi și, pentru evoluția semantică, lat. pecunia, sp. ganado. Cu sensul 2 pl. dobitoci (m.). – Der. dobitoacă, s. f. (femeie proastă); dobitocesc, adj. (de dobitoc); dobitocește, adv. (ca dobitocii); dobitoci, vb. (a face pe cineva dobitoc, a-l insulta); dobitocie, s. f. (prostie, tîmpenie); îndobitoci, vb. (a prosti, a abrutiza).
Sursa: Dicționarul etimologic român

dobitóc n., pl. oace (vsl. do-bytŭkŭ, avere, d. do-byti, a dobîndi; bg. dobitŭk, dobitoc, animal, pol. dobytek, cîștig cu vitele, pradă. V. dobîndă. V. și nătîntoc). Vechĭ. Avere. Azĭ. Animal, maĭ ales vită. Adj. -oc, -oacă. Prost, stupid: măĭ dobitocule!
Sursa: Dicționaru limbii românești

dobitóc1 adj. m., (persoană) s. m., pl. dobitóci; adj. f., s. f. dobitoácă, pl. dobitoáce
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

dobitóc2 (animal) s. n., pl. dobitoáce
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

dobitoc n. 1. animal, mai ales domestic, vită; 2. fig. stupid, idiot [Slav. DOBITŬKŬ, avere; la popoarele pastorale vitele sunt principala lor bogăție (v. marfă)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, s. n., s. m. și f., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)